Opinii și Editoriale

Da, îmi place Moldova, dar nu ca stat

Și e destul de firesc, pentru că în situația în care ne aflăm, ar fi absolut bizar să am explozii de bucurie. Că îmi place Moldova e evident, altfel nu aș mai fi aici. Dar cred că e bine să facem distincție între țară și stat. Îmi plac dealurile Moldovei, fructele și legumele deosebit de aromate, oamenii prietenoși și deschiși, care în viața de zi cu zi nu stau să își bată capul cu probleme politice sau să inventeze conflicte interetnice.

Statul e cel care e. Cu partide corupte, cu minciuni, cu furtișaguri. Și dacă aceste două extreme nu s-ar intersecta, nu am avea de ce să ne plângem. Dar faptul că satul moldovenesc, care îmi place, e sufocat de gunoaie, nu ne face nici cinste, nici plăcere. Primarii au alte probleme, aproape jumătate din satele de la noi nu au contracte cu firme de colectare a gunoiului. Faptul că mergi prin frumoasele parcuri ale orașului, dar dai la fiecare colț de oameni ai străzi, care trăiesc de pe o zi pe alta, nu e de trecut cu vederea.

E ca la cules de mure în Moldova. Vrei fructul bun și aromat, te bagi în spini până îl ajungi, fiindcă cele care erau la îndemână sunt deja ale statului.
În fiecare zi spre serviciu trec pe lângă un local scump. Zilnic văd acolo în parcare mașini care am impresia că depășesc jumătate din PIB-ul Moldovei pe un an. Mă uit mereu la numere. O singură dată am văzut o mașină cu număr de București, restul sunt de la noi. Și probabil ar trebui să adaug că e vorba de un local pentru tineri. Adică acolo nu merg cei cu bani, ci copiii celor cu bani. Iar în parcare e o astfel de expoziție auto, că nu ai îndrăzni să parchezi un Volkswagen acolo. Nu mai vorbim de o Dacie sau o Skodă.

Poate ar mai trebui să adaug că nu am încredere în nici un politician din actuala guvernare. Și cred că nu doar eu. Mai e nevoie de mulți ani să ne recăpătăm încrederea, vorba bătrânilor: cine s-a ars în lapte, suflă și în iaurt. Iar noi, cu această deviație numită președinție, mai suntem și în situația ingrată de a scuipa în farfuria din care mâncăm (mă refer, desigur, la fondurile venite din Europa). Când îi văd pe georgieni și ucraineni cât de clar s-au poziționat spre Europa, deși nu au avut parte de sprijinul de care am avut noi, mă doare capul. Moldova a avut cu mult înaintea lor regim liber de vize, a primit mai multe fonduri și granturi. La ce a dus acest sprijin? La Dodon – președinte.

Și atunci ce să spun eu mai drăguț ca să conving turiștii că la noi e bine?

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *