Internațional

Danemarca vrea să revendice zone de la Polul Nord

Conform planului, Danemarca, Groenlanda şi Insulele Feroe, teritorii autonome din Arctica, au elaborat o strategie comună ce prevede prezentarea "documentelor în sprijinul revendicării a trei zone în jurul Groenlandei, dintre care o zonă la nord de Groenlanda ce acoperă, printre alte zone, Polul Nord".

Demersul respectiv implică ţara într-o rivalitate cu Rusia, Statele Unite, Canada şi Norvegia, întrucât cele cinci ţări riverane revendică toate zone în regiunea amintită. Topirea banchizei şi noile tehnologii incită dorinţa de a intra în posesiunea Marelui Nord, regiune bogată în hidrocarburi şi în care accesul a devenit mai uşor.

Conform Institutului american de geofizică (USGS), Cercul Polar ar putea ascunde echivalentul a 90 de miliarde barili de petrol şi 30 la sută din rezervele de gaze naturale nedescoperite încă în lume.

Măsura vine după ce au crescut speculaţiile, potrivit cărora Rusia speră să anexeze 482.804 km din fondul submarin al mării Arctice. Încă din 2007, exploratorii ruşi au instalat un drapel rusesc la Polul Nord.

Totuşi, Danemarca intenţionează să lucreze "în strânsă cooperare" cu partenerii săi internaţionali, se subliniază într-un comunicat.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *