Sunt convins că nu partidele cu doctrinele lor, ci personalităţile, caracterele fac istoria. Şi nu numai istoria; literatura, filosofia, arta, economia ş.a.m.d. – totul şi toate sunt opera personalităţilor, a caracterelor. Unde apare o personalitate lucrurile se mişcă înainte, unde apare o nulitate lucrurile stagnează, apoi se mişcă în sens invers. Un Leonid Brejnev, o nulitate notorie a secolului XX, a însemnat pentru URSS stagnare, apoi degenerare, degradare care au dus la dispariţia imperiului. Un Deng Xiaoping, o personalitate marcantă a istoriei secolului XX, a pus China pe calea dinamică a dezvoltării. Dar de ce să urcăm atât de sus, de ce să mergem atât de departe? Uitaţi-vă ce se întâmplă aici, la noi, în Moldova. Un Voronin, un geniu malefic, timp de opt ani a băgat R. Moldova în lista celor mai sărace ţări din Europa. Nu departe de noi, o Estonie mică, cu o minoritate rusă mai mare decât cea din R. Moldova, face minuni, urcând în capul listei ţărilor cele mai dinamice şi prospere. Duceţi-l pe Vorinin în fruntea Estoniei şi în scurt timp Estonia va deveni tot atât de săracă precum e Moldova. Spun aceasta pornind de la convingerea că nu popoarele, ci elitele, în primul rând personalităţile, caracterele fac istoria. Dă-i unui popor inteligent şi creator un Hitler şi am văzut ce se întâmplă. Exact ce s-a întâmplat în URSS când în fruntea unui mare popor, cum e poporul rus, şi a zeci de popoare mai mici vine un georgian care, nereuşind să se facă popă, a devenit groparul a milioane de oameni.
O personalitate puternică nu e acea care are capul plin de idei înaintate şi idealuri măreţe, ci acea care poate să implementeze o idee simplă, modestă. Trecut prin această grilă, preşedintele român Emil Constantinescu a fost cu mult mai pozitiv decât Ion Iliescu, dar România în UE şi NATO a fost dusă de echipa lui Iliescu, fiindcă Constantinescu a fost slab, lipsit de caracter – el însuşi a recunoscut că l-a învins Sistemul. La conducerea R. Moldova, de la ’90 încoace, s-au perindat mai mulţi politicieni. Pe câţi îi va reţine istoria, ca personalităţi, caractere care şi-au lăsat amprenta asupra epocii lor? Eu aş numi doi oameni – Mircea Druc şi Vladimir Voronin. De câte ori trec pe lângă Academia de Studii Economice (ASE) îmi amintesc de Mircea Druc – în doar câteva săptămâni omul acesta a reformat din temelie sistemul de învăţământ. Nu poporul a făcut acele reforme, ci Mircea Druc. Vladimir Voronin este antipodul lui Druc, Voronin este geniul rău, demolator; nu poporul a îngropat în aceşti opt ani R. Moldova, ci Voronin.
Noua elită, venită la cârma ţării după Voronin, încă e prea zgomotoasă ca să poţi identifica o voce originală şi distinctă, încă nu putem spune ce se va alege din ea, care dintre noii politicieni se vor dovedi a fi cu adevărat caractere, personalităţi capabile să mişte R. Moldova înainte. Cei mai vizibili astăzi, nu numai la televizor, dar şi în administraţia statului sunt M. Ghimpu şi V. Filat. Urmează apoi eşalonul doi, format din politicieni mai vechi şi mai noi – S. Urecheanu, M. Lupu, D. Diacov, I. Leancă, V. Lazăr, M. Godea, Al. Tănase, C. Fusu ş.a. În opoziţie, pe lângă cei vechi şi obosiţi, devin vizibili tinerii I. Muntean, Gr. Petrenko, Ig. Dodon – zgomotoşi, ţipălăi, demagogi şi cinici. Din opoziţia „pozitivă” se remarcă V. Untilă, noul lider al MAE. Cercul noii elite se încheie cam pe aici. Câţi dintre cei enumeraţi sunt caractere şi vor deveni personalităţi ale politicii moldovene? Mă întreb, ca Eminescu: „Dintre sute de catarge,/ Care lasă malurile,/ Câte oare le vor sparge, /Vânturile, valurile?”.
… În poveştile populare româneşti există o parabolă ascunsă. În toate poveştile împăratul are trei feciori. Primii doi sunt deştepţi şi aroganţi, ultimul, mezinul, este întotdeauna prostănac. Vedeţi în acest sens povestea despre Călin Nebunul. Ca să verifice cui lasă împărăţia drept moştenire, împăratul îi pune pe cei trei feciori la multe şi grele încercări. Primii doi nu rezistă şi se dovedeşte că mezinul, crezut prostănac, este de fapt cel mai inteligent şi curajos, lui revenindu-i şi împărăţia, şi fata cea preafrumoasă. R. Moldova e şi ea un fel de poveste cu trei feciori – şeful statului, preşedintele parlamentului şi premierul. Să se adeverească oare parabola din vechile poveşti cu cei trei feciori şi în politica moldoveană?
În loc de P.S.: „Sunt un drac, blea’ ”!
…Mare zarvă, dom’le, din nimic! Chiar că: pentru-un lucru de nimică joacă baba (presa) de se strică! Un microfon mai fin a surprins, vineri, înainte de şedinţa de judecată, un scurt monolog-confesiune a decanului de la USM, Gheorghe Avornic, menit clientului său, Vladimir Botnari. Fiind convins că microfoanele jurnaliştilor sunt deconectate, Avornic i-a criticat pe ziarişti pentru reportajele din ajun: „Ia draci, blea’! Numai să prindă ceva… Şi-s di naglîie! (n.n. din rusă – obraznici). Nici nu se ridică, blea’!”(replica se referă la faptul că jurnaliştii nu s-au ridicat în picioare când magistraţii au intrat în sala de judecată. Să le luăm pe rând.
Unii jurnalişti s-au simţit ofensaţi fiind numiţi draci. Unele televiziuni au organizat chiar dezbateri pe tema dată. Alarma e falsă, supărarea – la fel. Aici nu e cazul lui Muruianu, care i-a numit pe jurnalişti „câini turbaţi”. Pe mine nu mă supără acest calificativ. Dacă mi-ar fi fost lipit mie, aş fi fost mândru chiar! Pentru că ce înseamnă drac în acest context? Un epitet laudativ. Acest ia draci, blea’! sună ca o recunoaştere a profesionalismului jurnaliştilor – vedeţi propoziţia imediat următoare Numai să prindă ceva! Şi cu adevărat, un jurnalist bun e ca un drac – are fantezie, inteligenţă, insistenţă, un pic de tupeu. În conştiinţa publică (folclorică, filosofică etc.) a românilor dracul nu e neapărat un epitet ofensator, dimpotrivă, când zice cineva ia drac de fată, ble…, pardon, dom’le, drac e un cuvânt care exprimă admiraţie. De ce să nu admitem că şi dl Avornic, zicând ceea ce a zis, a vrut să-şi exprime admiraţia şi recunoştinţa faţă de jurnaliştii care se bagă peste tot, ca nişte draci, numai să prindă ceva, ca să poată informa operativ şi obiectiv publicul?
Într-un cuvânt, toată zarva asta e o furtună într-un pahar de apă. Dacă ceva ar fi şi meritat să se ia în discuţie, apoi acest „ceva” se referă la aspectul lingvistic, mai precis lexicografic al exprimării dlui Avornic.
Blea’, vine din rusescul bleadi, care în româneşte înseamnă curvă. În limba rusă blea’ face parte din clasa cuvintelor indecente, licenţioase şi injurioase – aşa-numitul lexic nenormativ -, care în ruseşte se numeşte mat. În limba rusă, blea’, ca şi derivatele de la denumirea populară a penisului, nu mai sunt percepute de vorbitorii limbii ruse ca unităţi lexicale indecente, licenţioase, inculte, fiind prezente în vorbirea copiilor şi bătrânilor, femeilor şi bărbaţilor, militarilor şi poeţilor, interlopilor şi academicienilor ş.a. Nu l-am auzit, că n-am avut cum, dar pun capul la bătaie că şi Medvedev, şi Putin folosesc din plin acest cuvânt. Este imposibil să conduci un stat cu atâtea probleme, cum e Rusia, şi să nu-i tragi de vreo zece ori pe zi câte un blea’ nevinovat! Poate patriarhul Kiril îl evită, dar nu pun mâna în foc. În vorbirea ruşilor blea’ se foloseşte în contexte în care românii, de exemplu, utilizează adresarea (abreviată) dom’le. Românii zic, de pildă: Ce mai faci, dom’le? sau Mare căldură, dom’le!, ruşii zic: Ce mai faci, blea’? , Mare căldură, blea’!, la care mai adaugă, după gust, şi câte un derivat de la substantivul pe care un coleg de breaslă îl folosea foarte des în exclamaţia Niuia sebea. În ultimele decenii aceste cuvinţele s-au desemantizat, nu mai înseamnă ceea ce au însemnat cândva, ele sunt un fel de ticuri verbale, cuvinte de legătură şi se strecoară tot mai insistent din limba vorbită în limba literară. Oamenii de cultură din Rusia care înţeleg ce se întâmplă cu limba lor luptă împotriva acestui fenomen, dar în zadar! Trăind atâta amar de timp sub ruşi, moldovenii au prins şi ei gustul lui blea’, fiind folosit de tineri şi bătrâni, domnişori şi domnişoare acasă, la bucătărie, în stradă, la nunţi şi înmormântări. Astfel, nu e nimic ieşit din comun că se regăseşte şi în vorbirea unui jurist moldovean, fie el chiar şi decan la Universitate, sau în exprimarea unui comisar sau ministru de poliţie. Sunt aproape sigur că şi Ghimpu, şi Filat, şi Urecheanu, şi Lupu folosesc acest cuvânt, când unitatea Alianţei e în pericol. Excepţie face ex-preşedintele Voronin, cunoscut prin faptul că el niciodată nu şi-a permis să utilizeze în exprimare mat-ul rusesc! În rest, toţi sunt o apă şi un pământ! Un moldovean adevărat, patriot şi statalist prin asta şi se deosebeşte de un moldovean devenit român şi vândut României – în loc de mustoasele noastre înjurături de mamă, rod al minţii şi inimii a sute de generaţii, moldoveanul adevărat nu face niciun pas fără blea’, suka, muha…Asta-i situaţia, blea’, Avornic e moldovean adevărat!
Dacă şi presa noastră e bună… Se supără pe un fleac, de parcă ar fi fără păcate, numai bună de pus la icoane. Oare nu simte această presă că, faţă de anul trecut, când erau comuniştii la putere, anul acesta a devenit mai puţin liberă, mai atentă şi prudentă când e vorba să folosească în context critic numele noilor stăpâni ai Cetăţii? Sau poate nu am dreptate?
_
Ah, da, să nu uit! Nu aş fi atât de radical nici vizavi de a două propoziţie a dlui Avornic: Şi-s naglîie, nici nu se ridică, blea’! Nu ştiu ce prevede protocolul, de aia întreb: când magistraţii intră în sală şi toţi se ridică în picioare, onorând instanţa, trebuie să se ridice în picioare şi jurnaliştii sau nu?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
