În curând, apele se vor despărţi mult mai clar decât se întâmplă astăzi. Înţelegând faptul că astăzi, apele se despart mult mai clar decât în 2009 sau 2014. Intelectualul moldovean sau basarabean, după caz, finuţ, cu fular Burberry şi ochelari cu ramă subţirică, care pune euro lângă euro şi dolar lângă dolar pentru un bilet „dus” în Vest, „în caz de ceva”, nu putea să fie dăruit de Soartă cu un moment mai nepotrivit pentru a face alegeri morale. „Păi, eu fac literatură, nu mă bag în politică”. „Dar, ştiţi, a face teatru este aşa de frumos, nu vă imaginaţi, mult mai frumos decât a te băga în politica aia murdară, şi eu asta fac! Aşa înţeleg eu să fiu util societăţii”.
Perfect de acord.
Dar nu şi când politica vine peste tine şi ameninţă să te pună, în curând, în faţa unei alegeri morale.
Te retragi cu pantalonii pe vine şi apoi, de undeva din Vest, îţi consumi aleanul în pahare de whisky cu două cuburi de gheaţă, trabuc de Havana şi scris de proză şi teatru genial, despre destinul colectiv a trei milioane de oameni scoşi din istorie, căzuţi pe uşa din dos a vieţii?
Sau rămâi acasă şi, pentru o lună, pentru două, poate şi pentru trei dacă va fi nevoie, îţi iei în serios rolul de elită a acestui neam. Sau, dacă eşti un om de stânga, de avangardă a acestui popor. Şi te comporţi ca atare. Adică îţi mâni conaţionalii înainte, la luptă paşnică, pentru libertate.
Cum? „Hai la lupta cea mare, rob cu rob să ne unim…”? În curând, vei experimenta la Chişinău, cum e să fii sclav. Atunci îţi va părea rău că în aceste luni din 2017 nu te-ai ridicat la luptă împotriva sclaviei. Şi nu mă refer la tine, intelectualule de stânga, cu fular, de la Bucureşti. Tu ţi-ai rezolvat problema, eşti la adăpost. Mă refer la voi, cei mulţi, intelectuali cu fulare din Chişinău. Acum, convingerile ideologice pe care le aveţi nu pot sta în calea conştientizării faptului că dacă nu vă ridicaţi să luptaţi, să demonstraţi Vieţii că vă puteţi salva, în cel mult un an s-ar putea să aveţi o mare problemă.
Nu veţi putea crea liber, la Chişinău. Vi se va întâmpla ceea ce i s-a întâmplat Ludmilei Uliţkaia, scriitoare rusă cunoscută în toată lumea şi, cel puţin din punctul meu de vedere, un om care trebuie să primească în următorii ani Premiul Nobel pentru literatură. Într-o zi, veţi fi stropiţi cu nişte vopsea verde pe faţă şi pe corp.
Sper foarte mult să fie vopsea verde şi nu vitriol. În cazul scriitorului Nicolae Rusu, în urmă cu mulţi ani, a fost vitriol. Sper să fiţi cazuri mai fericite decât el.
Vor să ne federalizeze.
Asta înseamnă că vom fi conduşi de la Tiraspol.
Adică de la Moscova. Cu care n-am nimic, în afară de faptul că oficialităţile ei nu mă lasă să fiu liber de a exista aşa cum vreau eu, de a fi cine vreau eu, de a crea ce şi cum vreau eu. Cum îi tratează pe propriii lor cetăţeni, inclusiv pe cei cu minţi luminate, aşa ne vor trata şi pe noi. De fapt, voi ştiţi. Aţi citit. Aţi vorbit. Şi eu am citit. Şi eu am vorbit. N-am avut ocazia să o fac la Moscova, dar la Sighetu-Marmaţiei, Liov, Przemysl, Bucureşti, am vorbit cu intelectuali ruşi de astăzi despre soarta lor din Rusia de astăzi.
Igor Dodon a spus că în privinţa reglementării conflictului transnistrean, el şi Andrian Candu împărtăşesc aceeaşi opinie.
Oameni din conducerea aşa-zisului parlament de la Tiraspol au zis că ei, în principiu, ar fi de acord. Dar să facem referendum întâi. Se ştie că au fost chemaţi, cu câteva zile în urmă, la Moscova. Şi li s-a ordonat să înceapă procesul de tatonare. În acelaşi timp, cei de la Moscova le-au zis să adopte în sfârşit drapelul lor ca „drapel oficial” şi să declare ziua de 2 martie, la ei în „ţară”, zi de comemorare a „ocupaţiei moldoveneşti”. Ca să ne adoarmă vigilenţa pentru a ne induce în eroare: „Nu vedeţi că transnistrenii se distanţează de voi? Ei nu vor federalizare! Dormiţi liniştiţi!”.
În acest timp, Dodon şi Candu, adică trădătorul şi finul, vor lucra în continuare. Ca să sape, să sape, să sape, până dau de apa moartă a despotismului instituţionalizat, terorii ca fapt divers, urii colective folosite ca armă politică, stigmatizării intelectualilor opozanţi, lichidării oponenţilor politici. Care vor deveni realităţi cotidiene şi la noi.
Faptul că Andrian Candu pare să fi „renunţat” la „proiectul” său, nu înseamnă decât că acesta din urmă va apărea, peste un timp care, după toate semnele din mediul puterii, pare să fie scurt, din nou. Cosmetizat, dar, în esenţă, acelaşi.
Maskirovka, repliere prin învăluire, dezechilibrare, atac, victorie.
Schema victoriilor lor e simplă – o putem deconstrui şi întoarce în favoarea noastră.
Voi, cei care aţi luptat şi sângerat la propriu sau la figurat în 1989-1991, fiind tineri de 17-18 ani, acum, trebuie să mai luptaţi o dată.
Noi, cei care avem între 25 şi 30 de ani, suntem alături de voi.
Lupta noastră trebuie să fie paşnică. Dar hotărâtă. Cerebrală. Insistentă. În stilul revoluţiei cântate din Estonia anilor 1989-1991, sora noastră de suferinţă. Dar şi în tradiţiile admirabile ale revoluţiei noastre nonviolente din 1989-1991. Când, indiferent de greutăţile pe care le-am traversat apoi, am obţinut dreptul de a crea în mod liber.
Nu le permiteţi să vă ia acest drept.
Ridicaţi-vă pentru libertate şi democraţie. Mobilizaţi-vă, organizaţi-vă, şi demonstraţi-le celor care vă tratează ca pe nişte „oarecare ‘telectuali”, utili în campanii electorale, că sunteţi, ca grup, mult mai mult decât atât. Arătaţi-le că trăim. Că n-am murit. Că nu vom accepta să plecăm tăcuţi în Noapte. În non-existenţă culturală, socială şi, în ultimă instanţă, umană.
#rezistaţi!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
