Editorial

Decretul Ghimpu şi presiunile Moscovei

„Preşedintele Mihai Ghimpu a încercat, prin decretul său, să dea o notă juridică evenimentelor istorice”, şi-au motivat înalţii judecători decizia luată. Din această interpretare a CC ar trebui să înţelegem că preşedintele interimar nu are dreptul să dea notă juridică trecutului. Curtea nu spune, desigur, în atribuţiile cui intră acest lucru şi de ce în alte state aprecierea juridică a evenimentelor istorice este ceva normal, iar în R. Moldova – ceva condamnabil şi neconstituţional.

Sâmbătă, la „Rezonans”, Starîş nu-şi afla locul, la fiecare cinci minute repeta frenetic: „A vedi dekret nikto ne otmenil!” (Si totuşi, decretul nu a fost anulat!). A fost de ajuns ca liderii Alianţei să nu se solidarizeze în ceea ce priveşte decretul, să nu fie pus în dezbatere în Parlament Raportul Comisiei Cojocaru privind studierea şi aprecierea crimelor regimului totalitar-comunist, că anumite forţe au şi triumfat. I-am văzut pe comunişti speculând orice declaraţie neatentă a membrilor Alianţei făcută unul la adresa celuilalt în şedinţele din ultimele săptămâni ale Parlamentului. Probabil că această isterie va lua amploare având acum un asemenea atu în mână.

Faptul că, recent, Adunarea Parlamentară a OSCE a susţinut prevederea Decretului privind evacuarea trupelor şi armamentului rusesc din regiunea transnistreană a pus pe foc şi Kremlinul, nu doar demagogi ca Starîş. Acea declaraţie a ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, precum că „deocamdată, este neclar cine ia deciziile la Chişinău”, şi-a jucat şi ea rolul său în tensionarea situaţiei. Primul lucru logic pe care îl poţi face e să-i adresezi lui Lavrov aceeaşi întrebare: Dar cine ia deciziile la Moscova? Cine i-a permis Dumei de Stat să se pronunţe atât de categoric într-o problemă de istorie a altui stat? Sau poate că Duma este instanţa supremă de pe planetă, care emite adevăruri istorice absolute? Cine a împuternicit-o să constate că, „odată cu venirea la putere a Alianţei pentru Integrare Europeană, R. Moldova s-a transformat într-o sursă de destabilizare regională şi de imprevizibilitate în politică, fapt ce ar putea avea consecinţe ireparabile, cum ar fi… revenirea la neofascism”?

Oare folosirea intenţionată a unor astfel de termeni, cu totul scoşi din context, nu a avut drept scop de a ne intimida? Ca să nu mai vorbim de vinurile moldoveneşti, „bune numai de vopsit gardurile”, care au fost oprite în vămile de la Moscova. A fost şi acesta un act de intimidare a moldovenilor. Şi va mai fi… Este adevărat, nu suntem nici primii, nici ultimii trataţi în acest fel. Georgia, Ucraina, Statele Baltice – toţi cei care au „deviat” de la dogmele sovietice, ieşind de sub papucul Moscovei, dar, în schimb, întărindu-şi propria independenţă şi suveranitate – toţi au avut, la timpul lor, de pătimit. Acolo unde nu a putut bate cu „vinul”, Moscova a bătut cu gazul. Acolo unde nu a ajutat gazul, a fost reactivată coloana a cincea a acesteia…
…Decizia Curţii Constituţionale este ireversibilă şi Decretul Ghimpu e nul. Dar va aduce, oare, acest lucru mai multă linişte în societatea noastră? Nu cred. Curtea a respins gestul lui Ghimpu de a condamna nişte evenimente istorice, dar evenimentele înseşi rămân să frământe în continuare minţile basarabenilor. Din păcate, problemele pe care nu le rezolvă o generaţie rămân pe seama generaţiilor care vin. Şi aşa vom avea nevoie de sute de ani pentru ca adevărul să devină adevăr.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *