Economie

Deficitul bugetar, la cel mai mic nivel din ultimii 15 ani. În prima jumătate a anului a fost de numai 0,07 la sută din PIB

Din raportul privind executarea bugetului public național în prima jumătate a anului 2017, aprobat recent de Executiv, rezultă că deficitul a fost de numai 0,07 la sută din Produsul Intern Brut, cel mai mic din ultimii 15 ani. Este vorba despre o sumă de 101,5 milioane de lei. Asta în timp ce pentru tot anul 2017, autoritățile au estimat un deficit bugetar maxim e 4,2 miliarde de lei sau 3 la sută din PIB.

Comparativ cu situația din perioada similară a anului trecut, deficitul bugetului public național s-a redus cu aproape 580 de milioane de lei. Potrivit ministrului Finanțelor, Octavian Armașu, care a prezentat documentul la ședința Executivului, acest lucru s-a datorat faptului că veniturile statului au crescut mai repede decât cheltuielile. Astfel, în ianuarie-iunie 2016, veniturile bugetului public național au fost de aproape 25 de miliarde de lei. În același timp, cheltuielile au fost de puțin peste 25 de miliarde de lei.

În prima jumătate a anului, Serviciul Fiscal de Stat a acumulat venituri la buget de 15 miliarde 590 de milioane de lei, în creștere cu 17,2% față de aceeași perioadă din anul trecut. Veniturile asigurate de Serviciul Vamal au însumat 9 miliarde 393 de milioane de lei, în creștere cu 20,2% comparativ cu de aceeași perioadă din 2016.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *