Astăzi 17 Decembrie 2017, Duminică - Ultima actualizare la ora 12:50
Abonamente

Actualitate 6 Decembrie 2017, ora 12:18

Constantin Codreanu: „Denunț recrudescența extremismului ucrainean contra comunității românilor din Ucraina încurajată tacit de Kiev”

Marime Font

a

 

 
 
Chişinău
Hânceşti
Tiraspol
Chişinău 40 Hânceşti 39 Tiraspol 39
 

Miercuri, 6 decembrie 2017, deputatul PMP Constantin Codreanu, Președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, a prezentat o declarație politică la tribuna Camerei Deputaților, denunțând atacurile contra comunității românești din Cernăuți și cerând Guvernului României să intervină prompt în apărarea drepturilor românilor din Ucraina.

Președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării a declarat următoarele:

„Domnule președinte, stimați colegi, Comunitatea Românilor din Ucraina a fost recent, din nou, ținta atacurilor extremiștilor ucraineni.



Centrul Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” și restaurantul ”București” din Cernăuți au avut parte de o descindere violentă a reprezentanților partidului ”Corpul național” în ziua de 1 Decembrie, sub protecția forțelor de ordine ale statului ucrainean.

Extremiștii ucraineni au proferat amenințări directe în adresa academicianului Vasile Tărâțeanu, președinte al Centrului Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi”, cu avertismentul că va fi ”umflat și dus pe sus” dacă va mai încerca să organizeze manifestații de protest contra prevederilor antiminoritare și discriminatorii ale Legii ucrainene a educației. Precizăm că academicianul Vasile Tărâțeanu a fost unul din organizatorii mitingului pașnic de protest din 17 octombrie, de la Cernăuți, contra prevederilor neeuroconforme ale articolului 7 din respectiva lege.

Autoritățile ucrainene nu au oferit până acum informații privind caracterul autorizat sau neautorizat al acțiunii extremiștilor din partidul ”Corpul național” și nici nu s-au delimitat de această acțiune. Faptul poate fi interpretat drept complicitate tacită cu extremiștii ucraineni.

Presa ucraineană a preluat în totalitate insinuările aberante și acuzațiile nefondate de separatism ale extremiștilor din partidul ”Corpul național”, prezentându-le drept adevăruri absolute și inducând o atmosferă de maximă ostilitate față de liderii comunității românești din nordul Bucovinei și ținutul Herța.

Academicianul Vasile Tărâțeanu a calificat atacul extremiștilor ca fiind îndreptat contra tuturor liderilor asociațiilor românești din Ucraina, cu un scop vădit de intimidare, amenințare și reducere la tăcere atât la modul general, cât și vizavi de discuțiile contradictorii față de articolul 7 al Legii educației din Ucraina.

”În mod clar ei vor să ne închidă gura, ca să acceptăm ucrainizarea forțată”, a menționat liderul românilor din Ucraina, subliniind că ”atacurile directe, precum și cele mediatice asupra Centrului Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, ar putea degenera în atacuri cu mult mai grave, de pe urma cărora am putea regreta cu toții”.

Denunțăm de la tribuna Parlamentului României atacurile contra comunității românești, atacuri tolerate și încurajate tacit de către autoritățile ucrainene”.

În încheierea declarației sale politice, deputatul Constantin Codreanu s-a adresat Guvernului țării:

”Facem apel către Guvernul României, în special către Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Românilor de Pretutindeni, să intervină prompt, conform prerogativelor, în apărarea românilor din Ucraina contra oricărui atac extremist ce riscă să degenereze, spre satisfacția centrului de putere imperială din răsărit, în dauna minorității românești din Ucraina și a relațiilor dintre Ucraina și România”.
 

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi


Editorial 16 Decembrie 2017, de Moni Stănilă

Din lumea lui Oblio

Cu aproximativ trei ani în urmă vă povesteam despre o operă de artă a animației universale: The Point (1971), un film care a trecut în mod uimitor de cenzura comunistă. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 15 Decembrie 2017, de Dorin Galben

E trist când vezi în ce hal a ajuns Facebook-ul

Cea mai populară rețea de socializare, din ultimii ani, se transformă în cea mai mare dezamăgire. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 15 Decembrie 2017, de Moni Stănilă

Poveste de Crăciun

Cu ani în urmă, pe când predam religia într-un liceu din Timișoara, le-am dat elevilor din clasa a VI-a să facă o compunere cu titlul Poveste de Crăciun, sugerându-le fie să inventeze o poveste, fie să descrie cum au sărbătorit nașterea Domnului. Ulterior, i-am rugat să citească...

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Decembrie 2017, de Moni Stănilă

Atunci când e cum ar trebui să fie

În luna octombrie am avut plăcerea să stau câteva zile în Iași, oraș care a reușit, prin festivalul internațional de literatură și traducere, FILIT, să se înscrie în lista marilor orașe culturale – fiți atenți! – din lume.

() Citeşte tot articolul

Constantin Tănase 13 Decembrie 2017, de Constantin Tănase

Mârlănismul cu față europeană

Dacă e să ne luăm după Lazăr Șăineanu, autorul monumentalului „Dicționar universal al limbii române”, mârlan ar însemna numai „om prost crescut, grosolan, bădăran”.

() Citeşte tot articolul

Editorial 12 Decembrie 2017, de Marin Basarab

Silvia Radu și stâna Primăriei

Societatea civilă de la noi (existentă în mare parte doar pe bloguri și rețele de socializare) este foarte supărată pe primarul interimar Silvia Radu. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 11 Decembrie 2017, de Octavian Țâcu

Dosarul Centenarului (IV) Adunarea Națională Moldovenească de la Tiraspol

Mișcarea de renaștere națională din 1917, care a trezit vulcanul trăirilor panromânești, ținute în frâu timp de un secol de autoritățile țariste, a avut impact nu doar asupra moldovenilor din Basarabia, ci și asupra celor de peste Nistru.

() Citeşte tot articolul


 

 



Cele mai citite articole Timpul.md