Actualitate

Descoperire preţioasă pe planeta Marte: depozite uriaşe cu straturi de gheaţă

Cercetătorii au descoperit straturi gigantice de gheaţă pe planeta Marte. Oamenii de ştiinţă au analizat imaginile captate de un vehicul spaţial ce zboară în jurul planetei roşii şi care studiază atmosfera şi solul marţian din 2006, potrivit The Independent.

În total, ar fi vorba de opt regiuni în care se găsesc depozite uriaşe de gheaţă pe câteva pante abrupte: şapte în emisfera sudică şi una în cea nordică a planetei.

Savanţii cred că gheaţa respectivă ar putea constitui o sursă accesibilă de apă pentru exploratorii care se vor aventura pe Marte sau chiar pentru viitorii colonişti umani permanenţi. Apa ar putea fi folosită atât pentru băut, cât şi pentru o eventuală conversie în oxigen, pentru a face aerul respirabil.

Cercetătorii ştiau de multă vreme că planeta roşie deţine unele rezerve de gheaţă, la mică adâncime de suprafaţă şi depozite importante la cei doi poli.

Acum, însă, oamenii de ştiinţă au aflat că există şi straturi masive de gheaţă de-a lungul unor pante care ajung şi la aproape 100 de metri înălţime.

Unii oameni de ştiinţă sunt entuziasmaţi de această descoperire ce ar putea schimba regulile jocului, în opinia lor. ”Oamenii au nevoie de apă oriunde se duc, doar că e foarte greu de transportat”, spune unul dintre coautorii studiului apărut în publicaţia Science, Shane Byrne, de la Universitatea Arizona.

„Am descoperit ceea ce credem că ar fi apă pură îngheţată şi îngropată la mică adâncime. Nu ai nevoie de o soluţie high-tech, ca să o scoţi la suprafaţă. Pur şi simplu, pui mâna pe o lopată şi o găleată şi-ţi iei câtă gheaţă ai nevoie”, mai declară savantul.

Marte este una dintre ţintele marilor agenţii spaţiale internaţionale şi companii private de explorare spaţială, care vor să trimită misiuni într-o primă fază robotizate şi apoi umane pe planeta roşie.

Să precizăm însă că până acum nu a fost inventată vreo tehnologie care să asigure un drum lipsit de griji pentru astronauţi până pe această planetă care fascinează omenirea de secole. Drumul până pe Marte durează între şase şi nouă luni.

Sursa: Rfi.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *