Actualitate

Detalii noi privind incendiul devastator din Piaţa Centrală

"Am avut apel sporit de incendiu de gradul 3, ceea ce înseamnă că au intervenit toate forţele, toată garnizoana municipiului Chişinău. Au fost implicaţi 130 de angajaţi", a precizat Vitalie Grabovschi.

Potrivit șeful Direcției Municipale a Situațiilor Excepționale, încă nu se cunosc cauzele izbucnirii incendiului: "Investigaţiile nu au fost finisate. Sunt trei versiuni, care se investighează de specialişti".

Totodată, Vitalie Grabovschi a spus că, anterior, când au fost efectuate verificări la magazinul de construcţii vizat au fost depistate unele încălcări.

"După ce au fost depistate încălcările a fost instalat sistemul de alarmă, care a şi declanşat incendiul de joi seară", a conchis șeful Direcției Municipale a Situațiilor Excepționale.

În concluizie, primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, a menţionat faptul că pompierii au intervenit promt la faţa locului pentru a lupta cu flăcările, fapt ce a demonstat profesionalism din partea acestora.

"Ţin să mulţumesc în acest sens că s-a revenit rapid. Totodată, sper să fie înţeles de comunitate că incendiile se pot produce vrem nu vrem. Ceea ce vă rog e să continuaţi prevenirea incendiilor prin verificări de rigoare", a punctat Chirtoacă.

Reamintim că săptămâna trecută, în Capitală a avut loc un incendiu puternic. Incendiul s-a produs pe strada Mitropolit Varlaam, în jurul orei 21:40.

Sursa: publika.md 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *