Sănătate

Diabetul zaharat afectează şi ochii. Cauzele care duc la scăderea vederii

Simptomele bolii
Pacienţii care suferă de această afecţiune au o acuitate vizuală mai scăzută din cauza miopiei cristaliniene cu o îmbunătăţire aparentă a vederii la aproape. „Alte simptome sunt vederea înceţoşată noaptea sau la lumină puternică; diplopie monoculară , adică vedere dublă cu un singur ochi, din cauza modificărilor inegale ale indicelui de refracţie în interiorul cristalinului; sensibilitatea la contrast e afectată şi apar anomalii ale vedereii cromatice. Culorile galben, portocaliu, roşu devin mai pronunţate, iar obiectele albe au un aspect gălbui-maroniu“

Când e recomandat să te operezi
„În primul rând trebuie menţionat faptul că singurul tratament eficient al cataractei este cel chirurgical“, avertizează medicul. Operaţia este recomandată atunci când cataracta influenţează negativ activitatea profesională şi stilul de viaţă al pacientului. „În cataractele incipiente care sunt periferice şi nu afectează acuitatea vizuală semnificativ intervenţia chirurgicală poate fi temporizată“. Cataracta determină diverse complicaţii oculare – glaucom facolitic, glaucom facomorfic, uveită facotoxică, cristalin luxat în camera anterioară, caz în care intervenţia chirurgicală este o urgenţă, mai spune medicul. Opacifierea cristalinului nu permite examinarea fundului de ochi, investigaţie necesară pentru urmărirea evoluţiei sau tratamentul unor afecţiuni retiniene sau ale nervului optic.

Ce presupune operaţia
„Tehnica chirurgicală cea mai uzuală este extracţia extracapsulară prin facoemulsificare cu ultrasunete care se realizează cu ajutorul microscopului chirurgical. Se folosesc incizii de aproximativ 2 milimetri şi se lucrează sub protecţia substanţelor vâscoelastice iar cu ajutorul unei pense, se decupează partea anterioară a sacului cristalinian, pentru a avea acces la cristalinul opacifiat care va fi apoi emulsificat cu ajutorul ultrasunetelor şi aspirat“, explică specialistul. În sacul cristalinian va fi introdus cristalinul artificial. „În final se spală substanţa vâscoelastică şi se face hidrosutura inciziilor. De asemenea se aplică un pansament ocular care va fi menţinut 24 de ore“. Trebuie precizat faptul că chirurgia cataractei nu este lipsită de complicaţii, iar în această situaţie pacientul trebuie să se adreseze de urgenţă medicului care l-a operat. „Este important de ştiut că recuperarea acuităţii vizuale este influenţată de prezenţa altor afecţiuni oculare preexistente şi care, în unele cazuri, nu pot fi diagnosticate decât postoperator“. Progresul înregistrat în ultimii ani în oftalmologie a permis îmbunătăţirea fiecarei etape a operaţiei de cataractă. „Astfel, anestezia se poate face cu picături atunci când pacientul este compliant şi colaborează cu medicul oftalmolog în timpul operaţiei. În ceea ce priveşte tehnicile chirurgicale extracţia extracapsulară prin facoemulsificare a cataractei este o tehnică foarte performantă cu complicaţii reduse intra- şi postoperator, cu o recuperare vizuală rapidă şi care nu necesită internare pe o perioadă lungă de timp, pacientul fiind lăsat să plece acasă la cateva ore după operaţie. Extracţia extracapsulară a cataractei cu ajutorul Femtolaser-ului, aparat ce combină efectul facoemulsificării şi al laserului, este ultima noutate în domeniul chirurgiei cataractei şi oferă o precizie sporită a manoperei chirurgicale precum şi un management de succes al cazurilor complicate“.

Cum afectează diabetul zaharat ochii
Diabetul zaharat, mai ales dacă este necontrolat, determină o serie de complicaţii oculare cum sunt : retinopatia diabetică, edemul macular, cataracta, paraliziile musculaturii oculare, glaucom primar cu unghi deschis şi glaucom neovascular. „Toate aceste afecţiuni dacă sunt lăsate netratate duc în final la pierderea de multe ori irecuperabilă a vederii“. Retinopatia diabetică reprezintă cea mai importantă complicaţie a diabetului zaharat şi presupune alterarea vaselor retiniene. „Aceasta se clasifică în retinopatia diabetică neproliferativă care este stadiul iniţial al afectării retiniene şi se caracterizează prin apariţia microanevrismelor, adică a unor dilataţii vasculare retinien), microhemoragiilor şi a exsudatelor. Retinopatia diabetică proliferativă este forma severă a retinopatiei diabetice ce apare secundar ocluziei vaselor mici retiniene ceea ce determină ischemie şi suferinţă hipoxică, cu apariţia de vase noi anormale; la rândul său, aceasta se poate complica cu apariţia glaucomului neovascular dacă nu este tratată. Edemul macular diabetic este evaluat separat deoarece poate fi asociat cu oricare dintre etapele retinopatiei diabetice şi poate urma un curs independent. „Retinopatia diabetică proliferativă beneficiază de tratament laser şi de tratament cu agenţi anti-VEGF ce au rolul de a distruge vasele anormale nou apărute. Pacienţii diabetici au un risc dublu de a dezvolta glaucom cu unghi deschis, ceea ce presupune o degradare a nervului optic. În acest caz se impune tratament precoce cu coliruri ce scad presiunea intraoculară“. De asemenea există un risc crescut de a dezvolta o cataracta precoce, adică opacifierea cristalinului, atât la adulţi cât şi la copii. „În cazul adulţilor vorbim de o cataractă legată de vârstă prematură, pe când în cazul tinerilor vorbim de cataracta „în fulgi de nea” şi care arată un dezechilibru marcat al glicemiei. Această afecţiune beneficiază de tratament chirurgical cu rezultate foarte bune“. Paraliziile musculare oculare se manifestă prin apariţia diplopiei – a vederii duble – şi afectarea mişcăriilor globului ocular. „Cel mai frecvent sunt afectaţi nervii III şi IV. În general aceste paralizii se remit după normalizarea nivelului glicemiei“.

Ce ar trebui să facă pacientul pentru a ţine boala în frâu
„Pentru a evita apariţia complicaţiilor oculare pacientul diabetic trebuie să îşi monitorizeze permanent glicemia, lipidele sanguine şi tensiunea arterială, să renunţe la fumat şi să se prezinte la control oftalmologic complet periodic“. Controlul glicemic optim reduce incidenţa anuală a retinopatiei diabetice, însă un bun control nu elimină complet riscul de apariţie a acestei complicaţii oculare, astfel încât toţi pacienţii cu diabet sunt în pericol de a dezvolta retinopatie de-a lungul vieţii. „De asemenea este importantă suplimentarea dietei cu extract de afine, complex de vitamine C şi D3“.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *