Actualitate

Diferenţa între ceaiul alb, cel negru şi cel verde

Ceaiul verde

Puternic antioxidant ceaiul verde conţine un aminoacid numit L-teanina sau teanina, care are capacitatea de a stimula activitatea undelor alfa din creier, inducând o stare de relaxare şi de atenţie sporită. De asemenea, ceaiul verde activează metabolismul şi sistemul digestiv, contribuind la eliminarea toxinelor şi la protejarea greutăţii normale a corpului.

Adevărata istorie a ceaiului verde datează de la începutul secolului al VIII-lea, când a fost descoperită metoda de infuzare a frunzelor pentru a inhiba oxidarea acestora. În secolul al XII-lea a fost descoperită metoda de coacere a frunzelor. Aceste două procese de fabricare au dus la obţinerea unor ceaiuri cu caracteristici antioxidante, premergătoare a ceaiurilor verzi din perioada modernă. De atunci, odată cu creşterea popularităţii ceaiului verde, s-au dezvoltat şi metodele de producere şi preparare.

Ceaiul negru

Un vechi proverb chinezesc spune: “Mai bine stai trei zile fără mâncare decât o zi fără ceai”, tocmai pentru a accentua proprietăţile benefice ale ceaiului negru. Frunzele de Camellia sinensis, din care este obţinut prin fermentare şi uscare ceaiul negru, sunt bogate în aminoacizi, uleiuri volatile, iod, potasiu, fluor, fosfor, vitaminele C, B1, B2, PP şi K. Datorită conţinutului în vitamine şi minerale, ceaiul negru este indicat în tratamente care ajută la stoparea îmbătrânirii pielii şi până la afecţiunile oncologice.

În limba chineză şi limbile ţărilor învecinate ceaiul negru este numit „ceai roşu” fiind o descriere a culorii lichidului obţinut, datorită oxidării frunzelor. În limba chineză „ceai negru” este o clasificare frecvent utilizată pentru ceaiurile post-fermentare cum ar fi ceaiul Pu-erh. În timp ce ceaiul verde îşi pierde aroma cam într-un an, ceaiul negru şi-o păstrează câţiva ani. Datorită acestui motiv era fost folosit ca monedă de schimb în comerţ, fiind presat în „cărămizi de ceai” folosite ca monedă de schimb în Mongolia, în Tibet sau în Siberia în secolul al XIX-lea.

Ceaiul alb

Cantitatea mare de antioxidanţi îi conferă ceaiului alb un efect antimicrobian, acesta distrugând în câteva minute un număr foarte mare de bacterii. Substanţele lui active întăresc sistemul imunitar şi ameliorează simptomele răcelii şi ale gripei.

Ceaiul alb provine din frunzele şi mugurii plantei Camellia sinensis, cultivată în China şi, de puţin timp, a început să fie plantat în Taiwan, India, Thailanda şi estul Nepalului. Frunzele şi mugurii de usucă la soare înainte de a fi procesate pentru a preveni oxidarea.

Numele de ceai alb vine de la firişoarele argintii de pe mugurii nedeschişi, ceea ce dau o tentă argintie plantelor. Culoarea băuturii nu este albă sau incoloră, ci uşor gălbuie.

Savanţii şi negustorii de ceai nu sunt în general de acord cu privire la prima producţie de ceai alb. Ceea ce este cunoscut este că producerea ceaiului alb este veche de 200 ani.

clickpoftabuna.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *