Eveniment

Doi moldoveni au pompat ilegal 8 tone de spirt în Ucraina

Reţinerea a avut loc pe direcţia localităţilor Taraclia-Ogorodnoe. Bărbaţii încercau să ducă din Moldova în Ucraina 8 tone de spirt.

Persoanele au fost prinse când pompau alcoolul printr-un furtun de pe teritoriul Republicii Moldova pe cel al Ucrainei, unde se afla un automobil cu o cisternă. Reprezentanţii autorităţilor de frontieră ale celor două state au supravegheat o perioada acţiunile persoanelor în cauză, timp în care aceştia au reuşit să pregătească toate ustensilele. Până în momentul reţinerii, cei trei bărbaţi izbutiseră să pompeze 4 tone de alcool pe teritoriul Ucrainei, altele 4 tone – urmau să fie transportate.

De asemenea, au fost depistate şi două unităţi de transport, una înmatriculată în Bulgaria, în care se aflau recipientele şi pompa. Mijloacele de transport şi persoanele implicate au fost reţinute. în cazul în care bărbaţii vor fi găsiţi vinovaţi, riscă închisoare de la 3 la 10 ani.

Alcoolul urmează să fie expertizat. Dacă va fi de calitate bună, va putea fi transmis Serviciului Fiscal pentru gestionare, dar dacă va fi depistat ca fiind contrafăcut, va fi distrus.

Sursa: IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *