Actualitate

Doi oameni de afaceri din Căuşeni au pus la cale omorul concurentului

Potrivit Inspectoratului Naţional de Investigaţii, pentru omorul bărbatului suspecţii urmau să plătească killerului 5 mii de dolari. Motivul asasinări ar fi fost concurenţa pe care le-o crea.

Oamenii legii l-au reţinut pe unul dintre suspecţi în momentul întâlnirii cu aşa-zisul killer, care era, de fapt, un poliţist sub acoperire. Ulterior, a fost reţinut şi cel de-al doilea suspect, în timp ce aştepta confirmarea decesului, în incinta casei de schimb valutar care-i aparţinea.

Unul dintre suspecţi avea asupra sa un baston, mânerul căruia se scotea cu uşurinţă având montată pe interior o lamă de cuţit ce urma a fi folosită pentru verificarea presupusului cadavru. De asemenea, în cadrul percheziţiei corporale, a casei de schimb valutar şi domiciliile suspecţilor au fost depistate bastoane de acelaşi tip, cuţite, topoare, precum şi mijloace băneşti în proporţii deosebit de mari.

În acest caz a fost iniţiată o cauză penală pentru pregătire de omor la comandă. Suspecţii riscă închisoare de la 15 la 20 de ani sau detenţie pe viaţă. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *