Drapele furate

Aşa că Eminescu şi Ştefan cel Mare se plimbă, fără acordul lor, la comunişti, la „patrioţii Moldovei” şi stau pe pereţii unioniştilor. Alţii spun „Ia moldovan”(?).

„Partidul «Patrioţii Moldovei» va desfăşura pe 16 septembrie curent în centrul Chişinăului mitingul general naţional al patrioţilor „Pentru Moldova!” şi va iniţia pregătirile pentru Marșul Unirii „Moldova Noastră” la Iaşi (România), informează Agenția de Știri INFOTAG.”

Citind acest anunţ, nu mai înţelegeam nimic. Păi parcă unioniştii erau ăia cu Unirea. Mai departe aflu că vor să iasă și în stradă, în semn de protest faţă de protestul „unioniştilor”. Aha, în sfârşit mă dumiresc. Citesc apoi că moldoveniştii vor de la români partea moldovenească.

Ce nu ştiu aceşti (nu ştiu cum să le spun, fiindcă patrioţi nu îmi vine!) protestatari este faptul că atunci când Ştefan cel Mare a fost declarat sfânt de Biserica Ortodoxă Română (nota bene!), alegerea domnitorului de a fi îngropat la Putna a fost considerată o minune. Fiindcă, conform planurilor sovietice, partea râvnită pentru „alipire” era mai masivă decât ceea ce s-a „alipit” în realitate. Motivul pentru care bucata de tort a fost mai mică este mormântul lui Ştefan cel Mare. Au înţeles şi cei care au făcut cu creionul noua hartă a Europei că nu se cade să treacă la sovietici mormântul unui mare domnitor. Iar graniţa s-a pus la şase kilometri de Putna.

Datorită acestui mormânt, mănăstirile lui Ştefan cel Mare nu au fost transformate în „palatele fericirii”. Tot datorită mormântului, Putna nu este astăzi în Ucraina – care începe la acei şase kilometri. Hrusciov nu a avut cum să „alipească” de Ucraina şi mai mult din Moldova.

Iar acum această grupare politică vrea Iaşiul. De ce nu se împart în două ca să ţipe şi în faţa Ambasadei Ucrainei? Cetatea Albă, Chilia şi multe altele au fost tot ale Moldovei pe care o reclamă ei. Dar nu ţipă decât spre România. Nu vor litoralul, vor doar muntele. Muntele celor doi descălecători, Dragoş şi Bogdan, care erau maramureşeni.

Faptul că furia lor se îndreaptă spre România e dovada clară că nu sunt doar nişte idealişti, ca cei din mişcarea numită dacică, nişte visători la o Moldovă de demult, ci nişte elemente parşive care nu caută întărirea statalităţii Moldovei, aşa cum susţin, ci dezechilibrul Moldovei şi virusarea relaţilor de pe cele două maluri ale Prutului.

Venind din gura lor, cuvinte ca „patriot”, „moldovean”, „unire” îşi pierd consistenţa, îşi pierd valoarea pozitivă şi ne provoacă să ne ferim de ele. Un cuvânt care ne-ar fi făcut cinste, ne determină să întoarcem capul cu silă. Tăvălirea acestor cuvinte şi folosirea lor abuzivă de toate mişcările politice la rând, seamănă cu o piesă de teatru absurdă în care mai multe triburi pe câmpul de luptă îşi fură unii altora drapelele şi le afişează doar din dorinţa de a-i determina pe ceilalţi să se sfâşie între ei. Ca şi cum: de fapt tu eşti din tabăra opusă, nu din satul din care vii.