Până la 20 octombrie curent, agenţii economici care sunt în potenţial conflict cu anumite indicaţii geografice şi denumiri de origine protejate de UE pot depune contestaţii motivante la Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI). După caz, acestea vor ajunge la Directoratul General Agricultură de la Bruxelles.

Timp de două luni, cele peste 3000 de indicaţii geografice protejate de UE sunt accesibile pe site-ul AGEPI pentru consultarea publică, în acest sens fiind publicată şi o ediţie specială „Indicaţii geografice” a Buletinului Oficial de Proprietate Industrială. Oficialii fac apel către vinificatori şi producătorii de produse alimentare să consulte aceste liste pentru a preveni eventualele conflicte. După semnarea acordului între Guvernul RM şi UE privind protecţia indicaţiilor geografice, RM va fi obligată să protejeze cele peste 3000 de indicaţii geografice şi denumiri de origine europene pe teritoriul său. De asemenea, Chişinăul va întocmi o listă de indicaţii geografice naţionale şi o va propune Bruxellesului.

„O parte din ele sunt protejate din 2001 pe teritoriul RM, conform Angajamentului de la Lisabona privind protecţia denumirilor de origine a produselor şi înregistrarea lor internaţională”, ne-a spus Simion Leviţchi, directorul Departamentului mărci, modele şi desene industriale de la AGEPI. Totuşi, ar putea să apară probleme la folosirea indicaţiilor geografice cognac, champagne şi cahors, înregistrate de mult timp de Franţa. Deşi sunt protejate pe teritoriul RM încă din 2001, iar AGEPI nu acceptă pentru înregistrare mărci cu asemenea denumiri, unii producători continuă să le folosească. Cel mai răsunător exemplu este Fabrica de divinuri „Kvint” care, aflată în zona separatistă din stânga Nistrului, produce şi azi... coniac. La fel, ar putea apărea probleme cu România, care a înregistrat indicaţii geografice pentru vinuri precum Dealul Mare şi Dealurile Moldovei, dar şi cu brânza noastră.

La 19 aprilie 2007 a fost depusă prima denumire de origine naţională din RM pentru înregistrare în baza Aranjamentului de la Lisabona - „Romăneşti” (vinuri roşii). Menţionăm că desemnările denumirilor de origine şi a indicaţiilor geografice se aplică produselor agricole şi alimentelor ce au o legătură strânsă cu o anumită regiune sau loc. Un produs cu logoul respectiv are caracteristici specifice sau o reputaţie asociată cu o anumită zonă. „UE acceptă doar produse cu origine controlată. Nu e posibil să creşti struguri la sud şi să fabrici vinul la nord. Va trebui să delimităm anumite teritorii pentru anumite produse. Înregistrarea indicaţiilor geografice se face la AGEPI şi costă câteva mii de lei, dar ai garanţia unei protecţii internaţionale garantate”, afirmă viceministrul Economiei, Octavian Calmâc.

Cât de grecească este brânza „Feta”

Printre primele produse care au provocat dispute în UE s-a numărat brânza „Feta”. În 1994, guvernul grec a cerut Comisiei Europene să înregistreze „Feta” ca denumire de origine protejată. Şi denumirea a fost înregistrată desemnând brânza fabricată exclusiv în anumite regiuni din Grecia, din lapte de oaie, uneori amestecat cu lapte de capră. Ulterior, Danemarca, Germania şi Franţa au atacat decizia Comisiei la Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, invocând faptul că „Feta” e produsă în mod tradiţional şi pe teritoriul lor, de ani de zile. Curtea a dat aici câştig de cauză reclamanţilor, iar Comisia Europeană şi-a revizuit decizia. Mai târziu, Comisia Europeană a reexaminat cererea formulată de guvernul grec şi a adoptat, în 2002, un nou Regulament, prin care „Feta” redevine denumire de origine protejată. Şapte societăţi germane, producătoare de brânză „Feta” din lapte de vacă, au cerut Tribunalului să anuleze această a doua decizie. Dar acţiunea a fost respinsă. Brânza „Feta” a rămas o denumire de origine protejată. Numai producătorii care fabrică acest produs în anumite regiuni din Grecia, cu respectarea caietului de sarcini, pot comercializa brânzeturi sub această denumire.

Cehii, austriecii şi germanii s-au certat de la napolitane

În 2005, o dispută dintre Cehia, Germania şi Austria, privind exclusivitatea denumirii a două produse alimentare tradiţionale - napolitane şi brânză - a ajuns în Parlamentul European. Producătorii cehi au înaintat o solicitare pentru a li se permite folosirea exclusivă a denumirilor originale „Karlovarske oplatky” pentru napolitanele fabricate în faimoasa staţiune balneoclimaterică Karlovy Vary şi „Olomoucke tvaruzky” pentru un tip de brânză din regiunea Moravia. Înainte ca să fie anunţată decizia Comisiei Europene, europarlamentarii nemţi şi austrieci au solicitat experţilor să ia în considerare perspectivele istorice ale disputei. Potrivit lor, napolitanele sunt produse în mod curent şi în Bavaria, sub denumirea de „Karlsbader Oblaten”, iar producătorilor ar trebui să li se permită păstrarea titlului. Procedeul original a fost adus în regiune după ce germanii care locuiau în zona din apropierea staţiunii cehe au fost siliţi să părăsească Cehia, în 1945... La fel era şi cu brânza „Olomoucke tvaruzky”, produsă sub denumirea „Olmutzer Quargel”, în Austria. Parlamentarii cehi afirmau însă că acest caz nu are de-a face cu istoria şi au solicitat Comisiei să ia în considerare strict aspectul tehnologic al dezbaterii.

Palinka ungurească şi palinca românească

„În timpul negocierilor de aderare la UE s-a ajuns la o temperatură mai ridicată atunci când s-a discutat despre palincă. În 2002, Ungaria a intenţionat să obţină exclusivitate pentru produsul pálinka, celebra băutură distilată din fructe. Era anul când Ungaria se pregătea să încheie negocierile de aderare, pe când România abia intrase în substanţa aceloraşi negocieri. Şi totuşi, în 2002, Ungaria nu a primit drepturi exclusive pentru pálinka. În primăvara anului 2004, la finalul negocierii capitolului 7 - Agricultura -, România a putut afirma că denumirea generică palincă îi aparţine. Cu toate tentativele de a nu face posibil acest lucru, în Tratatul de Aderare a României la UE se spune: „Denumirea rachiu de fructe poate fi înlocuită prin denumirea „Palincă” numai pentru băutura spirtoasă produsă în România”, relata pentru presa românească fostul negociator-şef al României cu UE, Vasile Puşcaş. Problema pălincii a dus la un adevărat război diplomatic între cele două ţări. Abia în 2008 spiritele s-au mai potolit, după ce ungurii au spus că sunt gata să comercializeze pălinca românească sub brandul propriu: pálinka. Ungaria a cerut României să stabilească cu exactitate şi cantitatea produselor care ar urma să fie comercializate pe piaţa europeană sub această denumire.