Englezul Harry Potter împotriva românului Făt-Frumos

… Sătul de politică, m-am gândit ca astăzi să mă ocup de ale noastre, cele frumoase şi veşnice. „Moş Creangă” al nostru, „ţărănoiul” de la Humuleşti, a intuit un adevăr fundamental şi universal: lumea adevărată, de cele mai multe ori, nu e cea care se vede, dar cea ascunsă, care nu se vede. Aparenţele sunt înşelătoare, sub strălucirea şi spoiala unuia cu costum de trei mii de euro se poate ascunde un porc, iar sub pielea celui mai ogârjit, răpănos şi răpciugos porc se poate ascunde un mândru fiu de împărat, un Făt-Frumos. („Povestea porcului” este una dintre cele mai adânci şi pline de filosofie poveşti a lui Creangă, cu o impresionantă încărcătură didactică şi morală. Păcat că, astăzi, noile generaţii fac „ucenicie” la alte modele literare şi didactice; urmăresc cu mâhnire şi îngrijorare cum globalizarea prin instrumentele ei mediatice scoate pe tuşă basmele românilor, frumoasele noastre poveşti populare, cum „modernul” anglo-saxon Harry Potter îl substituie pe „învechitul” român Făt-Frumos. Pentru fetiţe şi domnişoare drept model nu mai serveşte frumoasa, omenoasa şi inteligenta Ileana Cosânzeana, ci „vipurile” fabricate de televiziuni. Lupta dintre bine şi rău nu mai e învăţată din „Capra cu trei iezi”, ci din filmele americane. Apropo, o ecranizare, cu tehnici moderne şi actori talentaţi, a „Poveştii porcului” ar bate multe „producţii” de peste ocean, aflate în…top).

…Dar să revin. Viaţa noastră e alta decât cea pe care ne-o arată la televizor, iar o mare nenorocire a noilor generaţii e şi aceea că idealurile, modelele etice şi morale, precum şi cele de fericire aflate azi în uz (şi în vogă!) tot de la ecranele televizoarelor se învaţă, dar nu de la marile modele din literatura universală. Ştiu, unii se vor grăbi să-mi taxeze spusele, prezentându-le drept nişte refulări ale unui individ depăşit de timp şi de realităţi, ale unui „păşunist” incurabil, încremenit în nu mai ştiu care proiect al mileniului trecut. Mă rog… Convingerea mea e că tragedia timpurilor pe care le trăim astăzi constă în faptul că omul naiv a murit! Omul modern nu mai vrea să fie naiv, lui îi este ruşine să fie naiv. În lupta acerbă pentru supravieţuire a învins omul pragmatic, el merge împotriva firii, ca să nu pară că e naiv. Astfel a procedat în povestea lui Creangă fata de împărat care a dat pe foc pielea de porc a bărbatului. Săvârşindu-se acest pas pragmatic, repet, împotriva firii, imediat s-au produs şi consecinţele: minunatul pod s-a stricat, s-a mistuit, iar palatul în care trăia fata de împărat, cu toate bogăţiile şi podoabele din el, „s-a schimbat în sărăcăciosul bordei al moşneagului, de mai înainte”. Aste e - totul e o iluzie în viaţa aceasta! Însăşi viaţa e o iluzie, dacă… o abordezi prea pragmatic, fiindcă sensul vieţii trebuie citit prin grila biblică a deşertăciunilor. Naivilor le aparţine Raiul, pragmaticii nu pot ajunge în Rai, cum nu poate trece o cămilă prin urechea acului - de la Isus citire.

…Mult timp după dispariţia fizică a lui Grigore Vieru nu m-am putut apropia de nicio carte a Domniei sale. Treceam pe lângă raftul cu cărţile lui, îi vedeam chipul de pe ele şi, nu ştiu de ce, lăsam vinovat ochii în pământ. În perioada imediat următoare după dispariţia poetului, era prea mult plâns oficial şi prea multă jale guvernamentală, televiziunile ne arătau insistent cum pe marele dispărut îl deplângeau… pragmaticii. Acum, când vaietele pragmaticilor s-au stins şi ei varsă lacrimi oficiale şi guvernamentale pe la alte înmormântări, m-am putut apropia din nou de Vieru. Uluit, am descoperit un alt Vieru, un Vieru pe care pragmaticii ar vrea să-l alunge din memoria noastră şi să ni-l lase numai pe acel Vieru care zumzăie prin flori, ca o albinuţă, dar nu pe acel care, şi după moartea sa, ne aminteşte de unele lucruri care, potrivit pragmaticilor, nu-s la momentul potrivit, ca şi decretul Ghimpu.

…Naivii au murit, podurile de aur şi palatele de cristal sunt stăpânite astăzi, ca şi ieri, de pragmatici. Pentru ei, ţara e un teritoriu pe care, cu regularitate, se desfăşoară referendumuri şi alegeri parlamentare. Mânaţi de setea de bani şi putere, ei „dau pe foc pieile porcului”, fără să se gândească la consecinţe şi fără să realizeze că, nefiind naivi, nimeni niciodată n-o să le arate drumul spre Mănăstirea-de-Tămâie.