Azi 9 Septembrie 2010, Joi - Ultima actualizare la 10 Septembrie 2010
confidentialitate

La 30 Iulie 2010, ora 03:49

CâNTăRI PENTRU NAIVI

Englezul Harry Potter împotriva românului Făt-Frumos

Moto: „Ia, păcatele mele m-au adus, măicuţă. Caut Mănăstirea-de-Tămâie şi nu ştiu în care parte a lumii se află!”.

… Sătul de politică, m-am gândit ca astăzi să mă ocup de ale noastre, cele frumoase şi veşnice. „Moş Creangă” al nostru, „ţărănoiul” de la Humuleşti, a intuit un adevăr fundamental şi universal: lumea adevărată, de cele mai multe ori, nu e cea care se vede, dar cea ascunsă, care nu se vede. Aparenţele sunt înşelătoare, sub strălucirea şi spoiala unuia cu costum de trei mii de euro se poate ascunde un porc, iar sub pielea celui mai ogârjit, răpănos şi răpciugos porc se poate ascunde un mândru fiu de împărat, un Făt-Frumos. („Povestea porcului” este una dintre cele mai adânci şi pline de filosofie poveşti a lui Creangă, cu o impresionantă încărcătură didactică şi morală. Păcat că, astăzi, noile generaţii fac „ucenicie” la alte modele literare şi didactice; urmăresc cu mâhnire şi îngrijorare cum globalizarea prin instrumentele ei mediatice scoate pe tuşă basmele românilor, frumoasele noastre poveşti populare, cum „modernul” anglo-saxon Harry Potter îl substituie pe „învechitul” român Făt-Frumos. Pentru fetiţe şi domnişoare drept model nu mai serveşte frumoasa, omenoasa şi inteligenta Ileana Cosânzeana, ci „vipurile” fabricate de televiziuni. Lupta dintre bine şi rău nu mai e învăţată din „Capra cu trei iezi”, ci din filmele americane. Apropo, o ecranizare, cu tehnici moderne şi actori talentaţi, a „Poveştii porcului” ar bate multe „producţii” de peste ocean, aflate în…top).

…Dar să revin. Viaţa noastră e alta decât cea pe care ne-o arată la televizor, iar o mare nenorocire a noilor generaţii e şi aceea că idealurile, modelele etice şi morale, precum şi cele de fericire aflate azi în uz (şi în vogă!) tot de la ecranele televizoarelor se învaţă, dar nu de la marile modele din literatura universală. Ştiu, unii se vor grăbi să-mi taxeze spusele, prezentându-le drept nişte refulări ale unui individ depăşit de timp şi de realităţi, ale unui „păşunist” incurabil, încremenit în nu mai ştiu care proiect al mileniului trecut. Mă rog… Convingerea mea e că tragedia timpurilor pe care le trăim astăzi constă în faptul că omul naiv a murit! Omul modern nu mai vrea să fie naiv, lui îi este ruşine să fie naiv. În lupta acerbă pentru supravieţuire a învins omul pragmatic, el merge împotriva firii, ca să nu pară că e naiv. Astfel a procedat în povestea lui Creangă fata de împărat care a dat pe foc pielea de porc a bărbatului. Săvârşindu-se acest pas pragmatic, repet, împotriva firii, imediat s-au produs şi consecinţele: minunatul pod s-a stricat, s-a mistuit, iar palatul în care trăia fata de împărat, cu toate bogăţiile şi podoabele din el, „s-a schimbat în sărăcăciosul bordei al moşneagului, de mai înainte”. Aste e - totul e o iluzie în viaţa aceasta! Însăşi viaţa e o iluzie, dacă… o abordezi prea pragmatic, fiindcă sensul vieţii trebuie citit prin grila biblică a deşertăciunilor. Naivilor le aparţine Raiul, pragmaticii nu pot ajunge în Rai, cum nu poate trece o cămilă prin urechea acului - de la Isus citire.


…Mult timp după dispariţia fizică a lui Grigore Vieru nu m-am putut apropia de nicio carte a Domniei sale. Treceam pe lângă raftul cu cărţile lui, îi vedeam chipul de pe ele şi, nu ştiu de ce, lăsam vinovat ochii în pământ. În perioada imediat următoare după dispariţia poetului, era prea mult plâns oficial şi prea multă jale guvernamentală, televiziunile ne arătau insistent cum pe marele dispărut îl deplângeau… pragmaticii. Acum, când vaietele pragmaticilor s-au stins şi ei varsă lacrimi oficiale şi guvernamentale pe la alte înmormântări, m-am putut apropia din nou de Vieru. Uluit, am descoperit un alt Vieru, un Vieru pe care pragmaticii ar vrea să-l alunge din memoria noastră şi să ni-l lase numai pe acel Vieru care zumzăie prin flori, ca o albinuţă, dar nu pe acel care, şi după moartea sa, ne aminteşte de unele lucruri care, potrivit pragmaticilor, nu-s la momentul potrivit, ca şi decretul Ghimpu.

…Naivii au murit, podurile de aur şi palatele de cristal sunt stăpânite astăzi, ca şi ieri, de pragmatici. Pentru ei, ţara e un teritoriu pe care, cu regularitate, se desfăşoară referendumuri şi alegeri parlamentare. Mânaţi de setea de bani şi putere, ei „dau pe foc pieile porcului”, fără să se gândească la consecinţe şi fără să realizeze că, nefiind naivi, nimeni niciodată n-o să le arate drumul spre Mănăstirea-de-Tămâie.


Copyright © 2010 Timpul. Toate drepturile rezervate

Comentariile cititorilor

1. De ViPalega la 30.07.2010, ora 08:33

Articol bun. Dar e greu acum sa intorci oamenii la povestile populare cand lor zilnic li se spun povesti. Si, chiar asa, Fat frumos este urat acuma. In opinci si fara mobil. Naiv si penibil, si doar cu Ileana, nici tu alte fete de imparat. Bea sapte butoae de vin si mananca sapte cuptoare de paine. N=are gust, ia sa beut un wiski si fumat trabuc ca Poter sa fost magician, altceva era. Dar, hai de la glume la naivi, este o tema foarte si foarte actuala. Pragmatismul a ajuns chiar din cale afara. un fel de doua feluri, insel ca poate voi reusi. Dar totul iese la suprafata, ca si in povestile lui Creanga si in textul metafizic de aici ce a mai spus ca ceea ce nu se vede este!

2. De Cristina la 30.07.2010, ora 12:02

Mi-a placut! Subiect actual si acut, exemple relevante. Observatiile mele ar fi: 1. Nu sunt de acord cu termenul "naiv" folosit in contextul din editorial. 2. Omul "pragmatic" este mai naiv decat "naivul" de care vorbeste dl Tanase, dat fiind faptul ca este manipulat nu doar de alte persoane, ci, ceea ce e mai grav, de obiecte. 3. Omul "naiv" n-a murit, OMUL a murit, sau ma rog.. doarme profund. 4. Cat despre Fat Frumos vs Harry Potter, in ziua de azi nu se mai citeste mai deloc, se vizioneaza. Dar nici macar asta nu e o problema, problema e ca e trendy sa stii povestea alchimistului si nu pe cea a lui Harap Alb, care a parcurs drumul de initiere in viata (calea spre cunoastere) cu mult inaintea alchimistului! 5. Cat despre aratatul drumului spre Manastorea-de-Tamaie, eu as spune asa (oricui): "cararea spre Manastirea-de-Tamaie incepe chiar la picioarele tale!" Cam atat deocamdata!

3. De Cristina la 30.07.2010, ora 12:02

Mi-a placut! Subiect actual si acut, exemple relevante. Observatiile mele ar fi: 1. Nu sunt de acord cu termenul "naiv" folosit in contextul din editorial. 2. Omul "pragmatic" este mai naiv decat "naivul" de care vorbeste dl Tanase, dat fiind faptul ca este manipulat nu doar de alte persoane, ci, ceea ce e mai grav, de obiecte. 3. Omul "naiv" n-a murit, OMUL a murit, sau ma rog.. doarme profund. 4. Cat despre Fat Frumos vs Harry Potter, in ziua de azi nu se mai citeste mai deloc, se vizioneaza. Dar nici macar asta nu e o problema, problema e ca e trendy sa stii povestea alchimistului si nu pe cea a lui Harap Alb, care a parcurs drumul de initiere in viata (calea spre cunoastere) cu mult inaintea alchimistului! 5. Cat despre aratatul drumului spre Manastorea-de-Tamaie, eu as spune asa (oricui): "cararea spre Manastirea-de-Tamaie incepe chiar la picioarele tale!" Cam atat deocamdata!

4. De Costel la 30.07.2010, ora 12:04

Asa da, parca mai venim de acasa, .. naivilor le apartine raiul, dar naivii astia visatori au sperante si idealuri mari, mult prea mari pentru a se impiedica in pragmatismul economic sau de parada.

5. De Clement la 30.07.2010, ora 13:30

In opinia mea Dl Tanase a vrut sa sape mai adinc de data aceasta. Este o critica adusa politicienilor, oamenilor de stat, businessmanilor mari. Se gindesc la bani si putere in loc sa se gindeasca la democratie, puterea multora si unde esti lider si ajuti tara si cetatenii in ai directiona spre prosperitate si impacare. Din pacate avem parte de o miina de oameni avari, dornici de putere, dornici sa ne foloseasca si sa ne batjocoreasca. Mai rau, cred ca la comunisti special ne bagau in saracie fiindca cel sarac sare in sus si pentru un covrig. Puterea nu trebuie sa fie cumparata pe bani dar trebuie sa fie obtinuta prin fapte. Si sa nu-i credeti pe cei care promit marea si sarea si o fac pe marii patrioti. Poate unii din politicieni par mai stranii, mai "nebuni" dupa cum ii numesc unii dar aceasta fiindca ei se gindesc mai mult la tara si mai putin la cum sa arate mai aratos si mai pompos pe ecrane.

6. De Cristina la 30.07.2010, ora 14:02

catre Clement: ma ingrozeste obtinerea puterii prin fapte! Cand Doamne, cand vom constientiza ca puterea este efemera?! FORTA - asta e ceea ce ne face puternici cu adevarat! Iar forta rezulta din uniune si unitate. Cat despre politicieni si promisiunile lor, m-am tot intrebat: toate partidele si toti oamenii politici afirma ca au un singur scop - binele natiunii. De unde atunci atatea culori politice si de unde apare termenul de opozitie?? :)

7. De ADEVRĂUL la 30.07.2010, ora 23:13

Dle Tanase nu mai vorbiți cu metafore și analogii, ci dacă vreți să ne informați, atunci spuneți lucrurilor pe nume! Conducătorii AIE caută interesul lor personal? Se cumpără posturile în guvern și în justiție, dar în Ministerul Justiției? Cît costă? Atîtea declarații făcute de liderii AIE, iar rezultatul? Muruianu e la putere, Voronin la liberatate, Cetățenii înșelați, Corupția nu se ocupă cu miniștrii și parlamentarii, dar cu cetățenii simpli, care nu pot plăti mită! Bardac! Bardac! Bardac! Dar Dvs ne spuneți poveștii...?

8. De ion la 31.07.2010, ora 10:04

Nu mai este Vieru si stejareilor tineri li-i greu fara coroana sa ocrotitoare. Urmeaza altii, inclusiv D-voastra sa va asumati rolul de stejar mai mare. Avem nevoie sa ne protejam fiinta morala si cea nationala. Uitati-va pe "Euronews" acum un subiect cum ucrainenii au reusit sa se acomodeze la contemporaneitate si produc jocuri de internet si filme multiplicate dupa tehnologiile noi, in care personajele sunt eroi din basme si legende ucrainesti. Au pornit aceasta afacere cativa tineri programisti din Kiev, "licentiatzi" de "Scoala hakerului". Oare la noi nu avem asemenea tineri? Dar cine, care TV sau ziar ii sustine? Moldova participa cu o echipa la mari competitii internationale ale jucatorilor la jocuri pe internet? S-a scris vreodata despre ei? Avem vreun concurs de desene digitale, fotografii-fantezii in format electronic sau sau scurte filme digitale de multiplicatie pentru elevii si studentii de la noi? Candva deaste se ocupau pionerii de la studioul "Floricica". De ce dl ministru al invatamantului nu ar sustine miscarea scautilor (cercetasilor), care ar putea organiza timpul liber pe interese in scoli si tabere, mai ales la sate? Majoritatea prezidentilor SUA au fost in adolescentza lideri in scautsim, de ce viitorilor nostri lideri politici de la noi sa nu li se ofere sansa de a fi si ei scauti?

9. De bumb la 31.07.2010, ora 19:09

Pe timpul lui Fat-frumos si al Ilenei Cosanzeana dl Filat nu avea sa praseasca pentru televiziune. Pe atunci domnia sa umbla cu brau rosu, cu palos, mantie si scut... dar acum de, ca la "odnoklasniki.ru", mama lui de pleasca.

10. De bumb la 31.07.2010, ora 19:09

Pe timpul lui Fat-frumos si al Ilenei Cosanzeana dl Filat nu avea sa praseasca pentru televiziune. Pe atunci domnia sa umbla cu brau rosu, cu palos, mantie si scut... dar acum de, ca la "odnoklasniki.ru", mama lui de pleasca.

Adauga comentariu

sau nickname
nu se publica
caractere disponibile

campurile marcate
cu * sunt obligatorii
click pe steluta pentru vot (max 5 din 5)
capcha scrie informatia din imaginea alatura
 


 
Curs valutar
09.09.2010
  • 1 EUR
  • 15.6791
  • MDL
  • 1 RON
  • 3.6549
  • MDL
  • 1 RUB
  • 0.3993
  • MDL
  • 1 USD
  • 12.3409
  • MDL
Vremea
09.09.2010
Chişinău 55
Chişinău
13°
Hânceşti 55
Hânceşti
13°
Tiraspol 56
Tiraspol
13°
Străşeni 55
Străşeni
13°