Port un sincer respect doamnei Ludmila Andronic, care se află în fruntea onoratului Consiliu, şi consider că acesta este necesar şi desfăşoară o activitate utilă.
Nu sunt împotriva a fel de fel de consilii de presă şi centre de jurnalism care „monitorizează”, „evaluează” ş.a.m.d. calitatea jurnalismului autohton, raportat la cel… civilizat, anglo-saxon. Fie. Mi se pare, totuşi, un pic nedreaptă atitudinea faţă de presă nu numai a „făcătorilor de legi” („descălicători de ţară, dătători de legi şi datini”, potrivit lui Eminescu), ci şi a societăţii. Astfel, există o Lege a Presei, există şi articole în codurile naţionale care pedepsesc instituţiile de presă şi jurnaliştii pentru aşa-zisa lezare a demnităţii şi onoarei persoanei (de cele mai multe ori lipsite de asemenea calităţi). Jurnalistului nu numai că i se dă peste mână şi peste gură, dar este amendat cu sume ucigaşe. Dacă te uiţi atent la statutul presei noastre, realizezi că, la noi, jurnalistul (presa, în general) este pus mereu, din start, într-o poziţie discriminantă, el nu se bucură de prezumţia nevinovăţiei, fiind suspectat apriori de lipsă de etică şi purtător de pericol şi infecţii morale în societate. Judecători care nu cunosc limba română dau verdicte şi pun amenzi de sute de mii de lei în bază de descifrări semantice a textelor jurnaliştilor, onegişti cu mustaţă, care niciodată n-au făcut un ziar, te învaţă cum să pui titluri la articole, politicieni declasaţi şi degradaţi moral, escroci şi delapidatori de bani publici, te dau în judecată pentru că le lezezi… onoarea şi demnitatea. Şi câştigă.
Un politician care minte sute de mii de oameni în campania electorală nu este tras la răspundere. Politicienii nu au coduri deontologice, ca jurnaliştii. Nu există o Lege a Politicii, cum există o Lege a Presei. Nu există articole în baza cărora politicienii să fie amendaţi pentru lezarea demnităţii şi onoarei cetăţenilor. Nu există, de asemenea, nici articole în temeiul cărora să fie pedepsiţi fel de fel de pretinşi istorici, indivizi care falsifică istoria noastră naţională şi joacă tananica pe mormintele sutelor de mii de basarabeni ucişi de regimul criminal sovietic.
Să vă dau un singur exemplu. Miercuri seară a fost invitat la o dezbatere la M-1 fostul unionist, anticomunist, membru marcant în partidul lui V. Matei (PFD) Anatol Dubrovski (Durakov), azi comunist înfocat (care pleftureşte România pe toate drumurile şi la toate ecranele). Acesta a declarat că regimul comunist sovietic nu este unul criminal pentru că procentul de moldoveni ucişi de partidul comunist sovietic nu e… atât de mare. Vă rog să realizaţi un lucru: asemenea declaraţii criminale se fac, în ore de maximă audienţă, la Televiziunea publică a unei ţări care a suferit grav şi mai suferă din cauza comunismului… Diriguitorii TRM, sunt sigur, în marea lor naivitate, cred că fac un lucru bun – servesc democraţia prin promovarea „pluralismului de opinii”, fără să realizeze ce ideologie macabră promovează acest Durakov comunist. Dacă eu, autorul acestor rânduri, l-aş declara pe acest Durakov un porc nesimţit, toate consiliile de presă şi centrele de monitorizare a presei şi a jurnaliştilor m-ar condamna pe mine, ne-eticul şi ne-deontologicul jurnalist, judecătorii m-ar pedepsi pentru că i-aş fi lezat onoarea şi demnitatea lui Durakov, iar el, Durakovul, nu va fi pedepsit în niciun fel.
Fiindcă legi există doar pentru noi, jurnaliştii, dar nu şi pentru ei, politicienii. Iată de ce e nevoie de o Lege a Politicii, de un Consiliu de Politică, consiliu care ar elabora un cod deontologic al politicianului, iar în Codul Penal să fie introdus un articol special despre lezarea demnităţii şi onoarei cetăţeanului de către politicienii şi istoricii jegoşi şi mincinoşi.
Ce credeţi despre asta, distinsă doamnă Ludmila Andronic?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
