Carte

Fabulele moderne trec de pe pagini web pe hârtie

Iar „tema este aceeași din toate scrierile mele – oamenii”, spune autoarea.

În Franța, unde locuiește alături de familia sa, este anonimă, spune ea, din moment ce scrie doar în limba română. „Deși vorbesc alte limbi străine, limba română este singura în care mă simt bine”, povestește autoarea.

Fabulele moderne ale Tatianei Țâbuleac au atras de partea lor atât cititori din Moldova, cât și din România, acestea fiind o ușă spre o viziune proaspătă, deschisă și pozitivă asupra multor fenomene sociale. Întrebată cine este cititorul său, Tatiana a spus că atunci când scrie se gândește dacă are sau nu ce povesti, și nu la portretul cititorului său. „Un text nu este un plan de afaceri, este o emoție, o stare, o trăire expusă în cuvinte. Atunci când scrii ca să mulțumești pe toată lumea, nu mulțumești, de fapt, pe nimeni”, spune Tatiana Țâbuleac.

Dacă urmează să lucreze și la un roman, nici scriitoarea nu știe. „Nu știu dacă am suficiente puteri pentru asta, nu cred că am crescut. Deocamdată stau în banca mea și învăț”, afirmă autoarea. Îi plac istoriile scurte, însă nu exclude că într-o zi va spune altceva.

Lansarea cărții va avea loc astăzi, în incinta salonului molDeco, între orele 10.00 și 11.00.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *