UE / Nato

Fostul preşedinte al Parlamentului European, Martin Schulz a fost ales candidatul la funcţia de cancelar al Germaniei

"SPD şi-a revenit. Ne-am revenit" a declarat Schulz în faţa celor peste 600 de delegaţi care au participat la congresul social-democraţilor germani, la scurt timp după ce a fost ales drept liderul partidului, obţinând toate cele 605 voturi valabil exprimate.

"Vrem ca SPD să fie cea mai puternică forţă politică după alegerile federale pentru a putea obţine un mandat să facem această ţară mai bună şi mai corectă şi să oferim oamenilor din această ţară respectul pe care îl merită şi mai vreau, dragi camarazi, să fiu următorul cancelar german", a adăugat noul lider SPD după ce delegaţii partidului l-au ales drept contracandidatul Angelei Merkel la postul de cancelar la alegerile legislative din 24 septembrie.

Potrivit ultimului sondaj realizat de Emnid, deşi Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga) ar obţine mai puţine voturi decât conservatorii lui Merkel, Schulz ar putea accede la guvernare printr-o alianţă cu Die Linke (extrema-stângă) şi Partidul Verzilor, fapt ce ar crea prima "coaliţie roşie-roşie-verde" la nivel naţional în Germania. 

sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *