Actualitate

Fotbal: Neymar a semnat un nou contract, până în iunie 2021, cu FC Barcelona

Neymar, 24 ani, a ajuns în iunie 2013 la Barca după un transfer de la FC Santos și a semnat un contract pe cinci ani, până în 2018. Conform noului contract, brazilianul va încasa un salariu net de 15 milioane euro. Clauza de reziliere a lui Neymar a fost fixată la 200 milioane euro pentru primul an de contract, va crește apoi la 222 milioane euro în al doilea an de contract și va sări la 250 milioane euro în ultimii trei ani de contract.

De la transferul său la clubul catalan, Neymar a marcat 85 de goluri și a contribuit la câștigarea a 8 titluri. În sezonul trecut, el a marcat 31 de goluri în 48 de meciuri, contribuind la câștigarea titlului și cupei în Spania. Brazilianul nu a jucat la Copa America Centenario, dar va fi prezent în schimb la JO 2016 cu naționala sa olimpică. 

agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *