Frânturi din povestea de viaţă a jonglerului de pe străzile Chişinăului:„Copiii şi mingile mă fac să mă simt fericit”

Este scund, cu faţa arsă de soare, îmbrăcat mai mereu într-o cămaşă, de obicei în carouri, însă ceea ce captează întâi de toate atenţia este pofta inepuizabilă de viaţă, cu care omuleanul manevrează mingile sale, aruncându-le în aer. Andrei Leancă are 55 de ani şi e originar din satul Bravicea, raionul Călăraşi. De aproape trei ani face zilnic naveta Bravicea-Chişinău, iar ceea ce l-a motivat să se apuce de jonglat a fost durerea din familie, pe care a trăit-o, această ocupaţie fiind pentru el asemenea unui leac, care-l ajută să îşi creeze propria sa lume, în interiorul căreia se detaşează de problemele cotidiene. Jonglează, nu se dă bătut, mingile ajung uneori sub roțile troleibuzului sau se rostogolesc lovite cu piciorul de trecători.

– De unde vine pasiunea pentru jonglat?
– Atunci când m-am întors din armată am avut ocazia să merg pentru prima dată la circ, iar acea vizită aş putea spune acum, peste ani, că mi-a marcat mult existenţa. Am rămas impresionat de modul în care poţi manevra mingile. Am început să jonglez cu mere sau tot ceea ce aveam la îndemână. Cu trei ani în urmă s-a întâmplat o durere în familia mea şi pentru a nu mă refugia în băutură, am găsit ieşirea din situaţie – mingile, care îmi oferă posibilitatea să mă regăsesc. De doi ani și zece luni încerc să fac oamenii din Chişinău mai veseli, măcar pe câteva secunde.

– Cu ce v-aţi ocupat înainte de a începe să jonglaţi în centrul Capitalei?
– Am făcut 8 clase în satul de baştină, după care au urmat studiile profesionale, am învățat de pietrar montor, în Calininsc, raionul Edineţ. Înainte de armată, dar şi după, am lucrat după profesie, însă nu mult timp, întrucât m-am implicat în domeniul construcţiilor. Cu câţiva ani în urmă, înainte de a începe să jonglez eram vânzător, iar ceea ce ofeream cumpărătorilor erau cuburi Rubic. Am vândut în jur de 10 mii, iar atâta timp cât le vindeam m-am învăţat să aranjez toate culorile acestuia timp de trei minute.

– Cum a reacţionat familia, atunci când a aflat care este activitatea dvs. zilnică, vă susţine în tot ceea ce faceţi?
– Soţia este indiferentă în ceea ce priveşte activitatea mea, iar cele trei fete pe care le am nu îndrăznesc să îmi reproşeze nimic, dar nici nu pot să spun că mă susţin. Persoanele din sat sunt sceptice şi la început mă cam luau peste picior, atunci când au aflat cu ce mă ocup. Se întâmplă uneori şi pe străzile Chişinăului să aud replici nu tocmai plăcute la adresa mea, însă nu ţin cont de ele, şi totuşi dacă o persoană insistă să intre în dialog cu mine, îi ofer mingile şi îi spun că ar trebui să încerce să jongleze, înainte de a judeca.

– Care este publicul dvs. preferat?
– Copiii sunt cei pentru care sunt gata mereu, oricât de obosit aş fi, să scot mingile din geantă şi să le bucur privirile.

– Aţi putea să vă amintiţi unul dintre cele mai plăcute momente care vi s-a întâmplat de când jonglaţi pe străzile Chişinăului?
– Ţin minte şi acum că aveam nevoie urgent să îmi schimb mingile, întrucât erau deja complet uzate, dar nu aveam bani. A trecut pe lângă mine un bărbat, care vorbea româna, însă cu siguranţă nu era de la noi. Mi-a dat 200 de lei şi am rămas surprins atunci când am văzut bancnota, involuntar i-am zis că trebuie să îi dau rest. Bărbatul a zâmbit şi a spus că atunci când mă voi îmbogăţi, ne vom întâlni şi îi voi întoarce banii. Mi-am luat mingile de care aveam mare nevoie, iar bărbatul de atunci nu a mai trecut pe lângă mine.

– Care a fost cea mai mare sumă de bani pe care aţi făcut-o timp de o zi? Câţi bani câștigați de obicei într-o zi de muncă?
– Cu doi ani în urmă, de Ziua Oraşului am făcut 1200 de lei. Am stat pe bulevard, de la 11 dimineaţă, până pe la vreo 11 seara. Ţin minte că nu aveam transport ca să mă întorc în sat şi am dormit în gară. Suma de bani pe care o fac depinde mult de zi sau de scopul pe care mi-l stabilesc. Sunt zile când vin ca să mă perfecţionez, încerc să jonglez cu mai multe mingi, şi evident că atunci nu îmi iese atât de bine, respectiv nici bani nu prea câştig. Ieri am făcut 150 de lei.

– Aţi dori să lucraţi la circ?
– Niciodată nu mi-a trecut prin cap această idee. M-am obişnuit cu locul meu, cu spectatorii grăbiţi şi mă simt bine aşa. Nu cred că aş dori să fac acest lucru în altă parte.

– Am observat că mulţi trecători vă salută și se apropie de dvs. Sunteţi cunoscut de mulţi chişinăuieni?
– Am avut ocazia să fiu implicat în filmarea videoclipului trupei „Zdob și Zdub”. Sergiu Voloc a fost acela alături de care am fost filmat într-un episod. După aceasta mulţi oameni din sat mă întâlneau şi îmi spuneam că m-au văzut la TV. Personal nu am văzut videoclipul, întrucât nu am televizor, însă este plăcut atunci când cineva se apropie şi mi se adresează cu nişte cuvinte încurajatoare.

– Ce credeți că le lipseşte cel mai mult oamenilor?
– Credinţa este ceea de ce au nevoie oamenii, însă aflându-se într-o continuă luptă pentru a-şi asigura existenţa, majoritatea uită de tot ceea ce e mai frumos şi sfânt. Atunci când răsfoiesc Evanghelia, ajung la concluzia că sunt un om păcătos, însă încerc să îmi asigur existenţa şi, dacă e posibil, să îi ajut şi pe cei mai nevoiaşi.

– Care este visul dvs.?
– Pare banal, însă tot ceea ce îmi doresc la etapa actuală este să pot jongla cu șase mingi concomitent (zâmbeşte şi, după o pauză, adaugă), apoi cu opt, şi în cele din urmă cu 10. Satisfacţia pe care o am atunci când îmi reușește tot ceea ce mi-am propus să fac cu mingile nu se compară cu nimic în lume. Vreau să mă perfecţionez şi să fiu mai bun decât am fost ieri. Sunt zile în care banii nu mai contează atât de mult pentru mine în raport cu ideea de a mă perfecţiona, deşi conştientizez că asigur existenţa familiei mele.

Sabina Semeniuc, stagiară