Astăzi 13 Decembrie 2017, Miercuri - Ultima actualizare la ora 14:35
Abonamente

a

 

 
 
Chişinău
Hânceşti
Tiraspol
Chişinău 40 Hânceşti 39 Tiraspol 39
 

Internațional 10 Ianuarie 2017, ora 10:04

Gerul şi zăpada continuă să facă ravagii în Europa. 25 de oameni au murit în ultimele zile

Marime Font

Gerul şi zăpada continuă să facă ravagii în Europa. 25 de oameni au murit în ţările din centrul continentului în ultimele zile, mai ales în Polonia, unde temperaturile au ajuns pe alocuri la minus 30 de grade. De asemenea, cinci persoane au decedat în Republica Moldova, din cauza sobelor care au provocat incendii şi intoxicări cu monoxid de carbon. 

În Ungaria, au fost atinse noi minime de temperatură atât la nivel naţional, cât şi pentru Budapesta: minus 28, respectiv minus 18 grade Celsius. De asemenea, în Serbia, temperaturile au coborât până la minus 20 de grade, iar printre cei care resimt din plin frigul sunt refugiaţii care stau în tabere împrovizate.

Nici Turcia nu a scăpat de furia iernii. Metropola Istanbul a fost lovită de cea mai severă furtună de zăpadă din ultimii șapte ani.



Polonia | Ger sever şi aer irespirabil
În oraşul polonez Rybnik din sudul ţării, un mare centru minier, pe lângă zăpadă şi ger a mai apărut o problemă serioasă. Aerul a devenit aproape irespirabil din cauza cărbunelui folosit la încălzire. Cantitatea de particule din atmosferă a depăşit de 1000 de ori limitele maxime, iar oamenii se tem de fiecare dată când ies din casă.

„De dimineaţă când am plecat spre şcoală, ziceai că este ca după un incendiu. Nu aveam ce aer să respir. De obicei, când te sufoci, deschizi ferestrele. Dar acum, dacă deschizi ferestrele, faci mai rău”, a spus un polonez.

Refugiaţii din Belgrad suferă din cauza gerului
În capitala Serbiei, Belgrad, în jur de 1500 de imigranţi au găsit adăpost într-un depozit abandonat din oraş, ca să se ferească de ger. Voluntarii le-au dat pături şi mâncare caldă.

„Este atât de frig şi noaptea trecută nu am reuşit să dormim, am stat în jurul focului pentru că era foarte frig, cred că au fost minus 16 sau 15 grade”, a spus Amin, un refugiat din Pakistan.

Strâmtoarea Bosfor, închisă din cauza ninsorii
La Istanbul a nins puternic timp de patru zile. A fost cea mai severă ninsoare din ultimii șapte ani, iar zăpada a provocat haos în transporturi. Strâmtoarea Bosfor a fost închisă, feriboturile nu au mai circulat și 227 de zboruri au fost anulate de pe cele două aeroporturi importante din oraş.

„Nimeni nu vrea să iasă afară pe o vreme atât de rece”, a spus Mehmet Karakoc, un localnic.

„Sunt născut şi crescut în Istanbul şi nu ţin minte să fi văzut vreodată zăpadă ca acum”, a adăugat un alt localnic.

Meteorologii avertizează că vremea va rămâne friguroasă în Europa şi în următoarele zile.

sursa: digi24.ro

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi


Opinii & Editoriale 13 Decembrie 2017, de Moni Stănilă

Atunci când e cum ar trebui să fie

În luna octombrie am avut plăcerea să stau câteva zile în Iași, oraș care a reușit, prin festivalul internațional de literatură și traducere, FILIT, să se înscrie în lista marilor orașe culturale – fiți atenți! – din lume.

() Citeşte tot articolul

Editorial 13 Decembrie 2017, de Răzvan Munteanu

Războiul hibrid și lecția Ucrainei pentru R. Moldova

Modificările cele mai complexe apărute după sfârșitul războiului rece au fost efectuate în domeniul studiilor de securitate, riscurile și amenințările căpătând noi valențe, de cele mai multe ori chiar de natură non-militară.

() Citeşte tot articolul

Constantin Tănase 13 Decembrie 2017, de Constantin Tănase

Mârlănismul cu față europeană

Dacă e să ne luăm după Lazăr Șăineanu, autorul monumentalului „Dicționar universal al limbii române”, mârlan ar însemna numai „om prost crescut, grosolan, bădăran”.

() Citeşte tot articolul

Editorial 12 Decembrie 2017, de Moni Stănilă

În trecere prin târguri de cărți

Săptămâna trecută a avut loc la București ediţia 2017 a Târgului de carte Gaudeamus, organizat de Radio România. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 12 Decembrie 2017, de Marin Basarab

Silvia Radu și stâna Primăriei

Societatea civilă de la noi (existentă în mare parte doar pe bloguri și rețele de socializare) este foarte supărată pe primarul interimar Silvia Radu. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 12 Decembrie 2017, de Moni Stănilă

Se apropie suta

În ajunul Zilei Naționale a României, obosită și cu gândurile în altă parte, am început să butonez la televizor cu intenția de a urmări știrile de la Moldova 1. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 11 Decembrie 2017, de Octavian Țâcu

Dosarul Centenarului (IV) Adunarea Națională Moldovenească de la Tiraspol

Mișcarea de renaștere națională din 1917, care a trezit vulcanul trăirilor panromânești, ținute în frâu timp de un secol de autoritățile țariste, a avut impact nu doar asupra moldovenilor din Basarabia, ci și asupra celor de peste Nistru.

() Citeşte tot articolul


 

 



Cele mai citite articole Timpul.md