După ce a dus-o întru-un cântec ani la rând, iată că s-a îmbolnăvit şi, odată iarna , Greierele, flămând şi bolnav, tremurând de frig, cheamă TRO TV şi descrie drama vieţii lui: chipurile Furnica l-a alungat, i-a luat casa, lăsându-l pe drumuri. Revoltat de comportamentul inuman al Furnicii TRO TV lansează o acţiune mediatică sub genericul „Să nu uităm de cei mai trişti ca noi” prin care îndeamnă populaţia să vină, cu ce poate, în ajutorul nenorocitului Greier. O altă televiziune, lansează o campanie furibundă împotriva Furnicii. Jurnaliştii de la această televiziune descoperă legăturile Furnicii cu Partidul comuniştilor, comportament amoral, venituri nedeclarate, evaziuni fiscale.
Un ONG, specializat în stimularea CURAJului cetăţenilor cere Procuraturii ca Furnica să fie trasă la răspundere. În scurt timp nenumăraţi oameni de afaceri şi politicieni au reacţionat la îndemnul lansat de TRO TV. Primul l-a vizitat pe Greier un politician pragmatic şi bogat, cu un buchet uriaş de trandafiri albi. Din partea sa şi a familiei sale acesta i-a dăruit Greierului un plic cu euro şi cheile de la un apartament de două camere în Chişinău, declarând pentru presă că „astfel le răspunde partidul nostru celor care-şi bat joc de oamenii muncii”. Pragmaticul a fost urmat un romantic, fost preşedinte interimar care a declarat presei că Furnica comunistă nu s-ar fi comportat cu atâta cinism faţă de Greier dacă nu ar fi existat pactul Ribbentrop-Molotov şi ocupaţia sovietică din 28 iunie 1940. Fostul preşedinte interimar l-a decorat pe Greier cu „Meritul civic” şi a propus să înalţe în Piaţa Marii Adunări Naţionale un monument închinat greierilor patrioţi exploataţi de furnicile antinaţionale. Sub presiunea presei şi a opinie publice Centrul de Combatere a Corupţiei o arestează pe furnică, îi confiscă casa şi după vreo câteva luni Furnica este condamnată pe un termen de şapte ani şi închisă la puşcăria de la Rusca.
Greierul însă şi-a revenit, a prins iar gustul beţiilor şi a femeilor şi o ducea foarte bine. Ba mai mult, devenind vedetă şi bărbat al neamului era invitat la emisiuni tv, în cadrul sărbătorilor naţionale era purtat dintr-un prezidiu în altul, făcea partea din categoria victimelor furnicilor comuniste, lua cuvântul la mitinguri şi înfiera mafia comunistă şi acoliţii acesteia – furnicile antinaţionale. În timpul unui scrutin electoral a fost inclus pe lista unui partid şi a devenit deputat. Un ziarist a scris o carte despre el, „O viaţă dăruită Patriei”. Despre Furnică nu s-a mai auzit nimic. Unii spun că a murit la puşcărie şi a îngropat-o statul, alţii zic că după ce şi-a ispăşit pedeapsa a fost văzută prin Chişinău, pe lângă Gara Centrală, în compania unor boschetari. Aşa sau altfel, lumea a uitat-o, unde mai pui că astăzi furnicile nu mai sunt la modă, modelul de hărnicie şi patriotism fiind Greierele.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
