Social

Hidroterapia pune pe picioare copiii cu probleme locomotorii

Proprietățile curative ale apei sunt cunoscute din vremuri străvechi. Numeroase desene rupestre demonstrează că omul preistoric știa să vindece răni grave și malformații cu ajutorul apei. Terapia acvatică era folosită de chinezi, iar apoi romanii și grecii au pus baza exercițiilor în apă. La începutul sec. al XX-lea se dezvoltă hidroterapia și hidrogimnastica. Astfel s-a descoperit că înotul este cea mai bună modalitate de activare a funcțiilor corpului și de tratare a numeroase afecțiuni.

În Chișinău se practică de câțiva ani cu succes hidroterapia sau kinetoterapia în piscină. Kinetoterapia se traduce ca fiind terapia prin mişcare. Această terapie este utilă atât în recuperarea afecțiunilor locomotorii, cât şi în tratarea unor afecţiuni ale organelor interne, boli cardiovasculare, respiratorii, metabolice şi chiar digestive. Combinată cu apa, tehnica de reabilitare permite pacientului să se relaxeze la maximum în timpul exercițiilor.

Apa îi ajută pe copii să-și controleze mișcările

În cadrul unui centru privat de reabilitare pentru copii, am identificat că hidroterapia este cea mai populară și îndrăgită procedură de tratament. Explicația specialiștilor vine să confirme că apa ajustată la anumite condiții îi relaxează pe copii. „Temperatura apei în bazinul nostru este de 28 de grade, iar cea a aerului de 32 grade, ceea ce îi ajută pe copii să se relaxeze și să controleze mișcările corpului”, spune Efimia Rusu, asistentul social din cadrul centrului.

În bazin l-am întâlnit pe Nichita, un băiețel de șapte ani care înfrunta frica de apă. Copilul suferă de hemipareză, un deficit motor pe partea dreaptă, din cauză căruia mâna și piciorul se dezvoltă mai greu și nu întotdeauna sunt ascultătoare la ceea ce spune creierul.
Mariana, mama lui Nichita, spune că nu știe exact care este cauza dizabilității fiului său. „Până la cinci luni am avut copil normal. Însă după vaccinarea de la cinci luni, am observat anumite schimbări. Deși medicii susțin că această problemă ar avea-o de la naștere”, spune femeia. Familia lui Nichita este din orașul Râșcani, iar în localitate nu dispun de un centru de reabilitare. La sfatul medicului, Mariana a venit cu Nichita la centrul de reabilitare să încerce hidroterapia, pe lângă alte metode de reabilitare.

„Medicii de la nord nu ne dădeau șanse de vindecare”

„Când am început să mergem pe la medici să ne spună cum îl putem îndrepta pe băiatul meu, medicii noștri de la nord mi-au spus că nu avem șanse de vindecare”, povestește femeia. Fiindcă nu a găsit medici care să îi dea o speranță că fiul său se va însănătoși, Mariana a mers peste hotarele țării. „Noi ne-am tratat mai mult în Federația Rusă. De la opt luni mergem la Moscova și avem numai progrese”, afirmă mama lui Nichita.

Mariana este mulțumită de metoda recomandată de medici, fiindcă astfel băiatul său reușește să își recapete încrederea în forțele proprii.
Irina Crețu, kinetoterapeutul lui Nichita, spune că după câteva ședințe, băiatul a învins frica față de apă, deși încă are unele rețineri. „La început, mai mult ne jucam în apă decât făceam terapie. Pe urmă începem bălăceala – să vedem ce poate copilul și ce putem obține de la el. Dacă se simte bine în apă începem să îi deprindem primele mișcări corecte de înot cu ajutorul picioarelor și a brațelor, chiar dacă ele sunt neascultătoare”, spune specialistul.

Hidroterapia percepută ca o joacă

Kinetoterapeutul a menționat că în timpul hidroterapiei, copilul se mișcă independent, iar în timpul procedurilor clasice de kinetoterapie, copiii trebuie să depună mai mult efort. Micii pacienți se descurcă mai ușor în apă, pentru că nu simt durere și percep tratamentul ca pe o distracție.
„Este o metodă de recuperare pe care copiii o iau ca o joacă, dar este o muncă intensivă cu rezultate bune. Datorită procedurilor, în cazul lui Nichita, s-au atins performanțe ca membrul inferior să fie cu doar patru milimetri mai scurt decât celălalt, ceea ce poate să fie vizibil și la un om sănătos”, spune kinetoterapeutul.

Irina are o experiență de aproape doi ani de lucru cu copii în bazin. „În practica mea, mulți copii cu diagnoza asemănătoare celui lui Nichita au avut rezultate bune în urma procedurilor de hidroterapie. Pacienții încep să mănânce și să scrie fără ajutor. Sunt multe cazuri fericite”, comentează Irina.

„Cea mai eficientă pastilă”

Boris Râșneac, doctor universitar și profesor la Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport, Catedra Natație și Turism susține că beneficiile înotului terapeutic sunt un factor important în dezvoltare și reabilitare. „Copiii la ora actuală au o groază de probleme de sănătate, ei nu sunt căliți. Dacă vom avea bazin măcar în fiecare școală sau grădiniță, noi vom scăpa de mai multe probleme de sănătate a celor mici. De aceea, hidroterapia este cea mai eficientă pastilă dintre toate cât pot exista”, a declarat doctorul. Specialistul a adăugat că exercițiile în apă contribuie foarte mult la formarea sistemului osos, cardiovascular, cartilaginos și a coloanei vertebrale. „La noi mai mult de 60 la sută dintre copii au probleme cu coloana vertebrală. Înotul sau chiar însăși găsirea în acest mediu acvatic are efecte bune pentru dezvoltarea copilului din toate punctele de vedere. Dar dacă să vorbim despre copiii care au nevoie de recuperare, în experiența mea am avut nenumărate povești de succes în reabilitarea copiilor”, spune profesorul cu o experiență de peste 20 de ani în pregătirea specialiștilor în domeniul de înot și recuperare.

Terapia acvatică este eficientă în tratarea dereglărilor de dezvoltare, a problemelor neuromotorii, a problemelor ortopedice și musculare, a deficiențelor senzomotorii, precum și în recuperarea după intervenții chirurgicale sau alte traume fizice.

„Copiii la ora actuală au o groază de probleme de sănătate, ei nu sunt căliți. Dacă vom avea bazin măcar în fiecare școală sau grădiniță, noi vom scăpa de mai multe probleme de sănătate a celor mici”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *