Horoscop

HOROSCOP 5 AUGUST 2015

Fiind mici, dar multe, ar putea deveni un balast emoţional inutil pentru ţine şi, la finalul zilei, deşi nu vei putea spune ce anume ai făcut, te vei trezi că eşti stresat la maxim, obosit, nervos, fără să găseşti explicaţii de unde provine această stare. E de la aceste nimicuri pe care le tot duci după ţine, în loc să le dai la o parte că şi cum n-ar fi. Exagerezi cu importantă acestor mărunţişuri şi, dacă reuşeşti să le ignori, ziua va fi mult mai simplă!

Taur

Încearcă să nu-i judeci pe cei care ţi se opun azi cu agresivitate, pentru că, pe undeva, s-ar putea că ei să aibă dreptate. Rănit în orgoliu propriu, ai fi tentat să-i priveşti că pe nişte duşmani care îţi vor răul, dar nu e deloc aşa. Criticile care îţi sunt azi adresate, deşi tu spui că nu sunt justificate sau meritate, au ceva constructiv la baza. Chiar dacă azi le respingi cu vehemenţă, supărat pe tonul agresiv, va veni o zi când îţi vei aminti ce ţi se reproşează acum şi s-ar putea să regreţi că nu ai ţinut cont de sfaturi. Dacă unii au ceva de comentat, s-ar putea să-ţi transmită chiar o informaţie utilă.

Gemeni
Ai aşteptat tu ceva vreme că să ajungi aici, încât nici nu mai credeai că se va mai întâmplă vreodată, dar iată că toată aşteptarea a meritat. Aduni acum roadele eforturilor depuse de atâta timp! Ai dat dovadă de o răbdare de care nici tu nu te credeai capabil, pentru că lucrurile au evoluat extrem de lent şi de anevoios, dar nu ai abandonat totuşi. Acum meriţi felicitări pentru perseverenţă ta, pentru capacitatea de a clădi totul pas cu pas cu atât stăruinţă, pentru că rezultatele sună mai mult decât promiţător.

Rac

Nu poţi înţelege corect părerile celor din jurul tău, mai ales că sunt atât de contradictoriu. Unii tac şi nu ştii ce gândesc, în timp ce alţii dau replici dure şi critică tot ce faci, deci cine are dreptate? Poate ai preferă că lumea să-şi exprime punctul de vedere cu mai multă energie, decât să tacă şi să gândească cine ştie ce, dar nici tonul agresiv nu ţi-e pe plac. Eşti şi tu confuz, pentru că nu ştii ce decizie să iei privind la reacţiile celor care îţi ţin companie. Nici una nu seamănă cu cealaltă, iar tu eşti la mijloc şi încerci să-i mulţumeşti şi pe unii, şi pe alţii. Nu prea reuşeşti.

Leu

Eşti nerăbdător să ajungi mai repede la un anumit moment de care ţi-ai legat cele mai mari speranţe. E o chestiune de suflet, deci liniştea sau fericirea ta depind de acel moment căruia îi atribui însuşiri speciale. Poate e prima întâlnire cu persoană care te atrage, poate e un eveniment major în cuplu, de aceea emoţiile tale ajung acum la cote maxime. Simţi că însuşi destinul îşi lasă amprenta pe acest moment deosebit şi de aceea aştepţi enorm de la el, că şi cum ţi-ar schimbă viaţă!

Fecioara

Refuzul care vine azi că din senin îţi strică toate planurile pe care ţi le-ai făcut cu privire la un proiect important. Îl poţi consideră o uşa trântită în nas, un eşec care, momentan, nu poate fi reparat. Ţi se cere o schimbare radicală de atitudine, nu mai poţi continuă în acelaşi mod că înainte, deci, oricât de greu îţi este să te adaptezi altei situaţii, va trebui să o faci cât de repede, că să nu pierzi tot ce ai construit până acum. E o surpriză neplăcută, dar dacă îi vei da curs, mai sunt încă şanse pentru planul ajuns acum în impas.

Balanţă

Aştepţi cu sufletul la gură un moment decisiv pentru viaţă ta sentimentală, faţă de care ai o emoţie cu totul aparte. Ai trac, că înaintea primei întâlniri sau că în ziua nunţii, pentru că ai senzaţia că ceea ce se petrece acum în inima ta are o conotaţie profundă, de destin, ceva ce nu trăieşti în fiecare zi. Te pregăteşti sufleteşte pentru acel eveniment şi eşti de-a dreptul fericit, pentru că vezi şi din partea celuilalt aceeaşi trăire intensă, semn că sunteţi amândoi pe aceeaşi lungime de undă.

Scorpion

Discuţiile pe care le ai cu cei dragi au rolul de a echilibra o stare de lucruri oarecum incertă. Fiecare îşi asumă anumite responsabilităţi pe care ţi le va respectă, că atare proiectele voastre comune evoluează bine spre ceea ce îşi doreşte fiecare. Aveţi interese similare şi va uniţi forţele în acelaşi sens. Te poţi baza pe ei, pe ajutorul lor, pe promisiunile lor, pentru că nu vor rămâne doar cuvinte aruncate în vânt, ci fapte concrete. E o plăcere să lucrezi alături de ei, pentru că-i vezi la fel de serios implicaţi în scopul comun pe care vi l-aţi ales.

Săgetător

Distrează-te, bucură-te de o zi relaxantă că cea de azi şi caută compania altor persoane la fel de vesele şi bine dispuse că şi ţine. Poate fi ziua perfectă pentru o escapadă în natură, dacă vremea ţi-o permite sau pentru o petrecere ad-hoc. Te vei coborî un pic la nivelul copiilor tăi, de parcă ai fi unul de-al lor, deoarece ai chef de joacă şi vrei să uiţi de problemele specifice vârstei tale. Merită să profiţi de atmosfera optimistă a acestei zile că să redescoperi lucruri mărunte şi frumoase ale vieţii, de care nu ai avut timp până acum: muzică, plimbări, lectură, joc.

Capricorn

Ascultă-l pe cel care îţi spune că cea mai bună soluţie, în situaţia de faţă, e să pui punct unui plan care nu mai are nimic de oferit. Dacă ţie ţi-e teamă de decizii atât de drastice, lasă-l pe altul să ia decizii în locul tău, pentru că poate fi mai detaşat de toate. Tu ai trece totul prin prisma emoţiilor, or celălalt vede lucrurile strict raţional, fără implicaţii sentimentale. Ţine cont de sfatul destul de sever pe care ţi-l oferă, chiar dacă nu sună aşa cum ai fi dorit, deoarece pare a fi o idee salvatoare ce te ajută să duci la capăt un plan ce părea complet blocat.

Vărsător

Te implici cu atâta iubire şi înţelegere în problemele altora, încât eşti în stare să le iei complet pe umerii tăi, doar că să le fie celor dragi mai bine. Cât timp cheia problemelor lor poate fi la ţine, vei participa trup şi suflet la rezolvarea lor, pentru că nu-ţi place să-i vezi pe alţii suferind. Laşi deoparte orice urmă de egoism şi te dedici serios, doar pentru a le aduce din nou zâmbetul pe buze. Nu te gândeşti nicio clipă cum îţi vor mulţumi ei la final, nici nu aştepţi recompense, că atare faci un gest de altruism total, de devotament fără margini, dorind să rezolvi totul pentru cel de lângă ţine, chiar dacă simţi că el n-ar face la fel, la o adică.

Peşti

Chiar dacă atmosfera devine ceva mai tensionată în jurul tău, nu o privi că pe un atac la persoană, ci că pe motivaţia perfectă să te implici trup şi suflet pentru a arată că eşti bun. Spiritul combativ te cuprinde când îi vezi şi pe alţii că se implică atât de serios, şi reuşeşti să scoţi ce ai mai bun din ţine pentru a-şi demonstra supremaţia, valoarea, unicitatea. Dacă reuşeşti să scoţi la lumina, în orice situaţie cu iz agresiv, doar partea pozitivă a lucrurilor, vei putea duce totul cu brio la capăt şi obţine succesul dorit, deci nu te lasă nicio clipă copleşit de critici, răutăţi, invidii. Zâmbeşte şi treci mai departe!

sursa: teotrandafir.com

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *