Astăzi 20 Noiembrie 2017, Luni - Ultima actualizare la ora 18:38
Abonamente

Istorie 14 Septembrie 2017, ora 05:25    Din editia print

În culisele Istoriei: Casa în care s-a făurit istoria

Marime Font

Lewis Milstone i-a mulţumit lui Nicolae Popovschi pentru cele două premii Oscar pe care le-a obţinut. 

Prima informație despre casa nr. 106 de pe str. Kiev (fostă Ferdinand I, azi 31 august 1989) a profesorului Nicolae Popovschi am primit-o de la scriitorul Alexandru Conunov, care mi-a istorisit că, în zilele de sărbătoare ori serile, tatăl său ieșea pe pragul casei și schimba câteva vorbe cu scriitorul şi omul de ştiinţă Popovschi, care locuia vizavi. Casa lui Conunov avea nr. 151, dar care era casa Popovschi nu știam. Am avut nevoie de mult timp pentru a stabili numărul exact al acestei case, în care astăzi e amplasată o secție de poliție a sectorului Buiucani. Dar acest periplu a fost benefic, căci am reușit să nuanțez o biografie.

Nicolae Popovschi s-a născut la 5 decembrie 1875, la Visterniceni, pe atunci o suburbie a Chișinăului. Iată de ce pseudonimul său literar a fost N. Visterniceanu.

Învăţătorul lui Samuil Marşak

El şi-a petrecut copilăria în curtea bisericii „Sf. Constantin și Elena” din suburbia Râșcanu, unde paroh era tatăl său.
După școala primară, a fost admis în clasa pregătitoare a școlii duhovnicești, apoi și-a continuat studiile la Seminarul Teologic din Chișinău și Academia Teologică din Kiev. Cariera clericală nu-l atrăgea şi avea de gând să devină pedagog. În fine, absolvind niște cursuri la Harkov, a fost trimis în orășelul Ostrogojsk în calitate de profesor de limbă rusă. Minunea minunilor, într-o bancă a liceului din numita localitate stătea un băiețel care mai târziu a ajuns să fie cunoscut de o lume întreagă. Era scriitorul Samuil Marșak, care ulterior i-a dedicat lui Popovschi mai multe pagini elogioase.



A stat la Ostrogojsk timp de patru ani. Totuși, nu se putea împăca cu aflarea printre străini, la o asemenea depărtare de baștină. „Toate vacanțele, scria Popovschi în memoriile sale, le petreceam în Basarabia. Când vedeam meleagurile unde îmi petrecusem copilăria, când auzeam graiul părinților mei și mă aflam printre moldovenii mei, cu care am trăit cei mai buni ani din viață, atunci uitam toate frumusețile nordului, toate prieteniile străine. Și n-am avut în viață zile mai triste decât acelea, când se termina vacanța și eu trebuia iar să apuc drumul pribegiei...". (Viața Basarabiei, nr. 11-12, pag. 679)

„Cu Inculeţ n-am schimbat atunci nicio vorbă”

Gândul de a se transfera în Basarabia nu-l părăsește și, în 1904, făcând cunoștință cu A.I. Scorodinschi, care cu un an mai înainte înființase la Chișinău un gimnaziu comercial particular, obține o catedră la acest liceu. Peste un an, în 1906, la invitația lui Ion Pelivan și Constantin Stere, Popovschi s-a aflat printre tinerii intelectuali basarabeni care au publicat primul ziar românesc la Chișinău, „Basarabia”.

În însemnările sale, descoperite postum, se găseşte un interesant portret literar, intitulat „Ion Inculeţ”. Cu obiectivitatea-i caracteristică, istoricul schiţează trăsături şi evenimente, croşetând din mai multe fire un chip viu și interesant. „Anul 1906, dacă nu mă înşel. Un comitet din cinci inşi, înfiinţat la Chişinău sub îndemnul şi cu mijloacele aduse de Constantin Stere, a început să scoată întâiul ziar românesc, „Basarabia”. Printre colaboratori era şi Ion Inculeţ, pe atunci elev al Seminarului Teologic, nu ştiu din ce clasă. Primea 20 sau 25 ruble pe lună. Semna Ion Gându. Parcă-l văd, seara, într-o cameră din clădirea redacţiei de pe str. Armeană, colţ cu Brătianu (Podolskaia), cu paltonul aruncat pe spate, cu gulerul ridicat, aplecat deasupra mesei. Eu eram membru în Comitet. Cu Inculeţ n-am schimbat atunci nici o vorbă".

La o adică, ar fi putut să se mândrească că a fost coleg cu Inculeţ, ajuns ministru şi academician, mare figură politică a vremii. Popovschi însă n-o face, el are scara lui de valori. Are şi curajul de a părăsi Comitetul atunci când nu este de acord cu politica promovată de acesta. Aşa cum, mai târziu, a avut curajul să părăsească Partidul Naţional-Ţărănist, când liderii acestuia au ajuns să manevreze fuziuni dubioase cu liberalii. Sau, în 1937, în perioada unei politici de teroare împotriva a tot ce putea aminti de Rusia, tipăreşte un foarte frumos eseu despre Puşkin. El îi făcea miopi pe unii politicieni, care nu vedeau deosebirea între cultura rusă şi pericolul agresiunii bolşevice. Drept dovadă, pe timpul țarismului, el a luptat împotriva absolutismului și șovinismului rus. Iar când puterea a fost preluată de administrația românească, a protestat împotriva oricăror tendințe șoviniste. Mai presus de orice, el punea demnitatea umană.

De pe masa lui de lucru au pornit în lume mai multe lucrări valoroase, care sunt actuale şi astăzi: Statisticeskie svedenia (Chișinău, 1917), Dicționar român-rus (Chișinău, 1920), Descentralizarea învățământului (Chișinău, 1920), Abecedar (1921), Românismul în Basarabia și Unirea (Iași,

1922), Mișcarea de la Balta sau inochentismul în Basarabia (Chișinău, 1926) ș.a. Ani în șir a muncit la elaborarea unei lucrări fundamentale: Istoria bisericii din Basarabia, 1812–1918, subt ruși, care a apărut în 1931, la Chișinău, fiind reeditată în 2000. Această operă, unică în felul ei în spațiul basarabean, vine ca o noutate absolută pentru istoria clerului de aici, obișnuit să-și citească istoria doar în rusește.

Milstone i-a dăruit o sută de dolari

Nicolae Popovschi a așternut pe hârtie și memorii. O bună parte din acestea a văzut lumina tiparului în 1940, la Chișinău, în volumul Din negura trecutului. Şi colaborarea sa cu revista Viaţa Basarabiei a fost una exemplară. Aici i-au apărut următoarele texte: Cucoana Zoiţa. (1934. - nr.2); Puşkin: (Însemnări fugitive). (1937. - nr.1-2); Trei vieri: Icoane basarabene. (1939. - nr.9- 10); În pribegie. (1941. - nr.5); Din negura trecutului: Crâmpeie de amintiri. (1940. - nr.1.; nr.2-3; nr.4); Rolul religiei în viaţa poporului român din Basarabia. (1941. - nr.11-12); Din negura trecutului: Crâmpeie de amintiri. Partea II-a: Şcoala. (1942. - nr.2-12); Un vrednic şi cinstit român. (1943. - nr.1).

Fiind istoricul cel mai profund al istoriei bisericii basarabene, Nicolae Popovschi a îmbinat reuşit activitatea literară propriu-zisă cu meseria de profesor de liceu. Mulţi elevi ai săi au scăpat de exmatriculare datorită bunătăţii şi profundei înţelegeri a firii sale omeneşti. În 1936, el a primit în dar de la celebrul regizor Lewis Milstone o sută de dolari în semn de profundă recunoștință că l-a ajutat în anii de liceu. După ce a fugit în America şi a obţinut două premii Oscar, Milstone era convins că la această glorie a contribuit şi Nicolae Popovschi, care l-a contaminat de literatura şi istorie veritabilă, de dorinţa de-a deveni o personalitate în ciuda tuturor circumstanţelor.

În Însemnările autobiografice, scrise la 11 octombrie 1940, Popovschi face un bilanț tragic pentru noi toţi: „La 27 iunie a.a. (1940 – Iu.C.) rușii au intrat în Basarabia, retrocedată lor de sub stăpânirea românească. La 17 septembrie, după două luni și jumătate de viață sub autoritățile rusești, eu cu Nătălița (soția -I.C.) am plecat din Basarabia spre București. La plecare ni s-a spus că nu e voie să duci peste frontieră nici un fel de manuscrise: tot e confiscat de autoritățile fie rusești, fie românești. În vederea acestor împrejurări înainte de plecare, am ars acasă movile de scrisori și manuscrise, și între altele: a) Istoria Catedralei din Chișinău – lucrare gata pentru tipar, de vreo 500 de pagini, scrise pe temeiul unui material de arhive, din comanda Consiliului eparhial din Chișinău, – o lucrare rămasă nepublicată din cauza lipsei de mijloace și în urma destituirii mitropolitului Gurie Grosu; b) Istoria
Basarabiei în v. al XIX, sub ruși, un manuscris de vreo 150 pagini, conținând un început de lucrare, în care intenționam să urmăresc influența rușilor (a literaturii lor, a conviețuirii cu ei) asupra mentalității moldovenilor din Basarabia; c) O spiță genealogică – o lucrare gata pentru tipar, de vreo 50 de pagini, conținând informațiuni amănunțite, scoase din arhivele locale, cu privire la străbunii mei; d) Amintirile unui licențiat în teologie (Akademiceskie vospominania kandidata bogoslovia) – un manuscris de vreo 150 de pagini, conținând o lucrare neterminată, scrisă în limba rusă, cu privire la viața studențească în Academia Teologică de la Kiev; e) două caiete mari, de vreo două sute de pagini fiecare, cu bogat material istoric, scos din arhivele locale, cu indicația precisă a izvoarelor (dosarelor) în mare parte cu privire la străbunii mei, material pe
baza căruia a fost scrisă lucrarea O spiță genealogică; f) un caiet mare de vreo două sute de pagini, conținând diferite însemnări de ale mele, referitoare la diferite probleme și fapte, – caiete sub titlul: Idei și fapte; g) alte trei caiete mai mici c-un variat material istoric, cu multe indicații (date precise) de material istoric din arhivele locale, din marile Colecții complete de legi din Imperiul rusesc (Polnoie sobranie zakonov Rossiiskoi Imperii – pervoie i vtoroie), precum și din alte izvoare etc.”.

Casa s-a aflat lângă Uniunea Scriitorilor

Nicolae Popovschi a încetat din viață la București, la 11 iulie
1948. Precum i-a fost dorința, corpul său a trecut prin
crematoriu, prefăcându-se în cenușă.

Scriitorul Nicolae Romanenco mi-a lăsat niște amintiri legate de casa lui N. Popovschi: „Am învățat în anii 1923-1928 cu fiul său Boris la Institutul Politehnic din Timișoara și am frecventat deseori casa lor din Chișinău de pe strada Kiev, nr.106, alături de actualul sediu al Uniunii Scriitorilor. Am discutat cu el diferite probleme sociale și politice. El era de părere că în așa țară de înapoiată ca Uniunea Sovietică, din punct de vedere economic, construcția socialistă nu poate să reușească. (…) În septembrie 1940, după ce Basarabia a fost ocupată de trupele sovietice, Popovschi se refugiază la București. Aici se întâlnește cu fratele meu Anatolie. Îi înmânează cheia de la casa sa de pe strada Kiev. Fratele meu vine în curând la Chișinău și locuiește în casa lui Popovschi până la începutul războiului. (…) Nicolae Popovschi a avut și o bogată bibliotecă, pe care
fratele meu a găsit-o intactă și a citit mult din ea, mai ales cărți în limba română. Într-o zi, la fratele meu a venit o comisie cu decizia oficială de confiscare a acestei biblioteci.”

În Biblioteca Academiei de Științe a Moldovei puteți găsi cărți ce poartă semnătura lui Popovschi sau care au fost dăruite ilustrului profesor. Astăzi, când cunoaștem exact adresa unde s-a făurit Istoria, nu ne rămâne decât să instalăm o placă comemorativă care ar consemna aceste momente remarcabile.

Un articol de: Iurie Colesnic
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi


Editorial 17 Noiembrie 2017, de Octavian Țâcu

Experiențe belgiene pentru R. Moldova

Săptămâna trecută (9-11 noiembrie) la invitația eurodeputatei Monica Macovei am efectuat o vizită de trei zile în Parlamentul European și la sediul NATO din Bruxelles.

() Citeşte tot articolul

Editorial 16 Noiembrie 2017, de Pavel Păduraru

Minciuna noastră cea de toate zilele

Când eram adolescent, citeam câteodată în revistele despre VIP-uri interviuri cu oameni cunoscuți. Nu mai țin minte ce ziceau ei, dar un singur lucru îmi atrăgea atenția.  

() Citeşte tot articolul

Editorial 16 Noiembrie 2017, de Moni Stănilă

Programare la Dumnezeu

Se apropie Postul Crăciunului și mă gândesc deja că preoții vor avea mai mult de spovedit. Într-un fel e foarte bine că lumea se împărtășește, dar e extrem de ciudat că o face după calendar. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 15 Noiembrie 2017, de Octavian Țâcu

Jurnal de călătorie: Capitala culturii Cucuteni

Ghinionul localităților aflate la răscruci de drumuri este faptul că în graba călătoriilor de a ajunge spre alte destinații, acestea rareori devin loc al cunoașterii profunde și nuanțate. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 15 Noiembrie 2017, de Constantin Tănase

Ideea națională a R. Moldova: dezrobirea femeii născătoare de prunci

Întotdeauna îmi aduc aminte cu o durere ce-mi arde toate celulele și cu un nelămurit sentiment de vină, zic, îmi aduc aminte de mama care, cu degetele mâinilor însângerate rodea rufele de tabla aia cu valuri căreia țăranii îi ziceau rusește „doskă.  

() Citeşte tot articolul

Editorial 14 Noiembrie 2017, de Răzvan Munteanu

Rusia este agresivă (și) pentru că se teme

Începând cu 2008, agresivitatea militară a Federației Ruse în vecinătatea sa apropiată a atins cele mai înalte cote, fie că vorbim despre exerciții militare efectuate în scopul de a descuraja elemente externe, fie că vorbim, mai ales, de agresiuni de tipul celei din Georgia,...

() Citeşte tot articolul

Editorial 9 Noiembrie 2017, de Marin Basarab

Scrisoare deschisă din partea unui cetățean care nu vrea să-l demită pe Dorin Chirtoacă

Salutare! Sunt un cetățean al orașului Chișinău care nu va ieși pe data de 19 noiembrie la referendumul pentru demiterea primarului.

() Citeşte tot articolul


 

 



Cele mai citite articole Timpul.md