Ultima oră

În luna august va începe restaurarea casei părinteşti a poetului Grigore Vieru

Solicitat de agenţie, viceministrul Culturii Gheorghe Postică a afirmat că lucrările de restaurare se vor desfăşura în cîteva etape. „Mai întîi va fi renovată casa. Apoi vom începe amenajarea teritoriului şi îngrădirea acestuia. Am elaborat proiectul de restaurare şi, în urma unei licitaţii care va avea loc pe 13 august, vom selecta firma ce va executa lucrările”, a precizat oficialul.

Printr-un ordin din luna aprilie curent semnat de ministrul Culturii Monica Babuc, bunul imobil – casa părintească a poetului Grigore Vieru şi terenul aferent – a fost transmis Muzeului Naţional de Literatură „Mihail Kogălniceanu” în scopul înfiinţării filialei „Casa-muzeu „Grigore Vieru”. Potrivit aceluiaşi ordin, inaugurarea Casei-muzeu „Grigore Vieru” va fi organizată pe 14 februarie 2015, la cea de-a 80-a aniversare a regretatului poet.

Contactat de MOLDPRES, directorul Muzeului Naţional de Literatură „M. Kogălniceanu”, Valeriu Nazar a spus că filiala de la Pererîta va avea trei unităţi.

„În prezent pregătim exponatele pentru muzeu. O parte dintre acestea le vom colecta de la consătenii regretatului poet. În luna septembrie ne vom deplasa la Pererîta pentru a aduna obiectele necesare pentru muzeu”, a menţionat Valeriu Nazar.

„Mă bucur că în sfîrşit lucrurile s-au mişcat din loc. Vreau să găsesc covoare asemănătoare cu cele pe care mama poetului, Eudochia, le-a vîndut în timpul foametei la Cernăuţi pe un pumn de grăunţe. Vom expune în muzeu şi cărţile din care a învăţat poetul la şcoală. Primăria din Dumbrăveni, judeţul Suceava, România a promis că ne va dona draniţă pentru a acoperi casa aşa cum a fost ea în anii 50 ai secolului trecut”, a informat soţia regretatului poet, Raisa Vieru.

Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935 în satul Pererîta, raionul Briceni. Debutează editorial cu placheta de versuri pentru copii „Alarma”, în 1957. Cărţile sale au fost traduse şi editate în 15 ţări. În 1990 a fost ales membru de onoare al Academiei Române, iar în 1993 – membru corespondent al acesteia. În 1996 a fost decorat cu „Ordinul Republicii”. S-a stins din viaţă la 18 ianuarie 2009, în urma unui accident rutier.

Moldpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *