Actualitate

În războiul din Ucraina au murit 10.000 de oameni

Departamentul de Stat l-a numit pe Volker (în trecut – Ambasadorul SUA la NATO) în poziția de reprezentant special al Statelor Unite în Ucraina la începutul acestei luni, instruindu-l să poarte negocieri pentru soluționarea conflictului armat, vechi de trei ani, în care au murit 10.000 de oameni.

La Washington, conflictul armat din Ucraina este văzut ca principalul obstacol în calea îmbunătățirii relațiilor cu Rusia.

Kurt Volker a vizitat Ucraina în ajunul convorbirilor telefonice dintre președintele ucrainean Petro Poroșenko cu colegii oficiali din Rusia, Germania și Franța.

În timpul vizitei în orașu Kramatorsk, aflat sub controlul trupelor ucrainene, Volker a declarat că va pregăti un set de recomandări pentru Washington, privind îmbunătățirea eforturilor de a promova procesul de pace.

„Acesta nu este un conflict înghețat, ci un război fierbinte, este o criză în curs de desfășurare pe care noi toți ar trebuie să ne ocupă s-o rezolvăm cât mai repede posibil“, – a spus Volker.

„Conflictul a dus la mare suferință și pierderi umane, iar acesta este un alt motiv pentru care ar trebui să facem acest lucru fără întârziere“, – a adăugat el.

Vizita lui Volker în estul Ucrainei a fost precedată de o săptămână sângeroasa pe linia de demarcatie intre trupele ucrainene si cele separatiste. De-a lungul ultimele zile, in regiune, au fost uciși cel puțin 11 militari ucraineni într-un episod de lupte care este cea mai gravă izbucnire de violență din ultimele luni.

În zilele următoare Congresul Statelor Unite va vota un proiect de lege care prevede sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei – pentru interferența în alegerile din SUA de anul trecut, dar, de asemenea, și pentru anexarea ilegala a Crimeei în 2014. 

paginaderusia.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *