Ultima oră

Întâlnire Şalaru-Iohannis, la Cotroceni. A început pregătirea Strategiei pentru Republica Moldova?

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, în cadrul întrevederii, cei doi înalți oficiali au discutat despre perspectivele de dezvoltare ale cooperării bilaterale pe paliere de interes comun, precum securitatea și apărarea, cât și parcursul european al Republicii Moldova.

Președintele Klaus Iohannis a evidențiat importanța pe care România o acordă Republicii Moldova, reflectată în sprijinul constant din partea țării noastre pentru Chișinău în cadrul relațiilor bilaterale de parteneriat.

În context, șeful statului a subliniat că este esențial pentru Republica Moldova să continue parcursul european și să valorifice potențialul beneficiilor derivate din raporturile cu Uniunea Europeană.

La rândul său, ministrul Anatolie Șalaru a semnalat eforturile naționale întreprinse în direcția europeană și a exprimat încrederea privind continuarea acestui parcurs de importanță strategică pentru Republica Moldova.

Ministrul moldovean a adresat mulțumiri pentru sprijinul constant și substanțial al României pentru Republica Moldova în derularea relațiilor bilaterale, precum și în context european.

În cadrul discuțiilor, cei doi oficiali au avut și un schimb de opinii privind evoluția situației de securitate din regiune.

Amintim că la ultima şedinţă a CSAT, președintele Klaus Iohannis a trecut în revistă subiectul relației României cu Republica Moldova, ”o temă foarte importantă pentru noi”, care ”mă interesează foarte mult”, a spus președintele.

Președintele a arătat că va lua ființă un grup de lucru format din reprezentanți ai MAE, SIE, SRI și Administrația Prezidențială pentru a contura o abordare serioasă pe această relație, care să se adreseze tuturor temelor importante.

Acesta a arătat că ”relația (cu Rep. Moldova – n.r.) trebuie să devină mai performantă, mai pragmatică și mai previzibilă”, motiv pentru care decizia CSAT este o abordare strategică, ”pe termen mediu și lung”, prin care se va stabili poziționarea în această relație.

Sursa: deschide.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *