Opinii și Editoriale

Interior zero

Interior zero pare un roman despre experiența Cristinei ca asistentă în interiorul unei firme de construcții, însă din punctul meu de vedere e mai mult un roman al oamenilor introvertiți care cu greu reușesc să se adapteze în societate, să-și facă loc printre curajoși și nesimțiți.
Cartea redă o perioadă de timp dictată de experiența unui serviciu neplăcut, scrisă cu un limbaj la îndemână, ceea ce – trebuie să știm – e extrem de greu, amintind pe undeva de experiența lui Bukowski cuprinsă în romanul Poșta, dar și de stilul lui direct ce amintește mai mult de jurnal decât de prozele laborios construite. Pe de altă parte Interior zero conține suficiente pasaje bazate pe un anume tip de sensibilitate și o fină capacitate de observare ce fac cititorii să exclame „asta e pentru mine”.

Mici însemnări despre lucruri banale, cum ar fi inovațiile aplicației Facebook; mici meditări despre cum natura nu face nimic gratuit; mici suferințe provocate de colegii de la serviciu sau prieteni; toate aceste pasaje, aparent întâmplătoare, pot răscoli cititorul, îl pot poziționa: „așa simt și eu”, „pe mine nu mă conving șefii să stau după ora cinci!”, „Doamne dă să își dea Cristina demisia” ș.a.

Un alt plus al romanului constă în panoramarea realității: Lavinia Braniște reușește să redea Bucureștiul așa cum îl văd toți cei care locuiesc acolo, mai mult sau mai puțin; să pună accentul necesar pe lipsa părinților, a mamei obligate să lucreze departe de țară; să sublinieze ușurința cu care tinerii renunță la planurile lor de viață din cauza strâmtorării financiare.

În câteva (puține!) locuri am observat unele neglijențe de redactare, însă taxarea unei cărți nu se poate face pornind de la acest aspect, pentru că până la urmă e discutabil dacă anumite scăpări se pot imputa doar autorului sau ar trebui atenționat în primul rând redactorul. Am citit extrem de multe cărți bune cu astfel de scăpări, precum și suficiente cărți redactate impecabil care m-au plictisit îngrozitor.

Interior zero nu m-a plictisit nicio secundă. Am început lectura într-o perioadă foarte aglomerată pentru mine. Primele pagini le-am citit seara, a doua zi am dus cartea cu mine la serviciu și am profitat de fiecare pauză, de fiecare minut în care am rămas singură (fără să pățesc ca personajul cărții care a încercat la serviciu să își facă temele la germană!) și am reușit să o termin înainte de cină. Într-o perioadă cu program plin, cu sarcini la serviciu, cu treburi de rezolvat acasă, o carte care te poate forța să o citești în mai puțin de 24 de ore cred că și-a atins scopul.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *