Politică

Iurie Leancă pleacă la Bruxelles

Politicianul a declarat că merge la Bruxelles atât în calitatea sa de vicepreşedinte cu responsabilităţi pe dimensiunea externă, cât şi în calitatea lui de preşedinte al Comitetului parlamentar pentru integrare europeană.

„Mă voi vedea cu un şir de politicieni europeni, în mod special membri ai Parlamentului European. Voi avea întrevederi cu deputaţi din diverse grupuri parlamentare. Vom trece în revistă starea actuală a relaţiei dintre Moldova şi Uniunea Europeană şi ce ar trebui să facem pentru a dinamiza acest dialog, ce ar trebui să facem ca să apară cât mai curând ceea ce numim noi perspectiva de integrare europeană, să discutăm provocările interne şi cele regionale”, a declarat Leancă.

Deputatul neafiliat Iurie Leancă a fost ales, pe 2 iunie, vicepreşedinte al Parlamentului, la propunerea preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu. Pentru numirea sa în funcţie au votat 52 de deputaţi, din cei 54 prezenţi în sală.

sursa: hotnews.md 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *