Opinii și Editoriale

Jurnalul fericirii

În timp ce multe cărţi duhovniceşti au rolul de a ne întări convingerile deja existente, acest jurnal poate naşte convingeri noi. Şi cred că asta e cea mai mare miză a unei cărţi. Nu mă miră deloc că Jurnalul fericirii se studiază în liceele din România, pentru că ea propune modele, un exemplu: când este dus la anchetă, tânărul Nicolae îi cere sfatul tatălui său, iar tatăl îi spune: „dacă vrei să trăieşti bine ziua, toarnă-ţi prietenii; dacă vrei să dormi bine noaptea, du-te la închisoare.”

Cartea are o valoare literară incontestabilă. Sunt două inovaţii stilistice care o transformă din punct de vedere literar (pe lângă construcţia propriu-zisă a cărţii şi a frazelor). Datarea ţine de funcţia memoriei: fiecare eveniment e redat în ordinea în care îi vine în minte autorului; apoi, superbe, încadrabile în poezia autobiografică, sunt fragmentele Bughi Mambo Rag, care rup ritmul poveştii şi redau secvenţial momente, discuţii, întâmplări, contradicţii din timpul mărunt al închisorii. Voi reda un fragment, nu înainte de a spune încă o dată: una din marile cărţi ale culturii româneşti (poate fi citită şi pe internet http://jurnalulfericirii.wordpress.com ):

…Codobatură e bergeronnette, dar al naibii să fiu dacă mai ştiu cum se zice leuştean… (…) A, leuşteanul, ia stai… N-am scris nimic, absolut nimic contra regimului. În fiecare scrisoare i-am scris: e bine, e bine, sunt sănătos, câştig, slavă Domnului, cât îmi trebuie, suntem sănătoşi, nu ducem lipsă de nimic, e bine… Păi atunci?… El, el mi-a scris, frate-miu. Eu îi spuneam că sunt mulţumit, mulţumit, mulţumit, iar el de colo: las’ că ştiu eu, ce-mi tot împui capul cu prostii, parcă n-am şti noi… Las’ că înţeleg eu că e exact pe dos… E la Romani 13, textul e categoric, domnule Ioaniţiu, că ne convine sau ba, textul e clar, mă întreb cum de-l poate contesta un creştin… Ai un frate la Atena? Zic: da. Zice: îi scrii? Zic: da. Zice: şi te plângi de regim, defăimezi ţara? Răspund: nu, ferească Dumnezeu… Uite scrisorile… Tocmai, foarte bine, ce bine că le aveţi, daţi-mi voie să vă arăt, uite: sunt mulţumit, câştig, e bine, bine… Dar el ce spune… El, treaba lui, nu ştiu, uitaţi-vă ce spun eu: e bine… Dar el?… Lăsaţi, prea sfinte… Liveche, dragă, liveche, bine că-mi adusei aminte… El treaba lui, nu ştiu, uitaţi-vă ce spun eu: e bine… Dar el ?… ! Nu ştiu, n-am spus eu, el, frate-miu, nu eu, nu în scrisorile mele… Mă, tu-ţi baţi joc de noi, mă podoabă, mă pramatie, mă ticălosule, mă grecule, las’că ştim noi…. Ei, dacă ar fi trăit conu Alecu… Tătărăscu nu-i venea nici până la talpa piciorului, ce deosebire, o prăpastie… Când Ferdinand şi Maria l-au trimis pe Hiottu la Paris, el singurul a spus că rău fac. Şi a propus să-l trimită pe Baliff, care îi era simpatic lui Carol… Zic: el, nu eu. Zice: ce, crezi că nu ştim c-ai vrea să fii şi tu la Atena cu el, că altfel nu ţi-ar fi scris el aşa… Şi mă înşfacă… îi spune Demetrios lui Marcellus…

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *