Actualitate

La Chişinău va avea loc primul Forum Agricol Transfrontalier UFMR, organizat de mediul asociativ

Forumul e la prima sa ediție și urmărește câteva scopuri importante, care pot fi realizate doar în colaborări și parteneriate cu actorii principali ai industriei agricole. Astfel, circa 150 de participanți se vor reuni în ziua Forumului, pentru a lua parte la o serie de activități cognitive și practice, care urmăresc să amelioreze sectorul agricol la nivel de țară, cât și de parteneriate internaționale.

Evenimentul va fi divizat în trei Axe de activități:
Axa 1 – Agricultura în 6 sectoare prioritare, unde cei 150 de participanți vor fi divizați în 6 grupuri. Astfel, ei vor depista problemele existente actualmente în sectorul agricol și care ar fi soluțiile posibile pentru rezolvarea acestora. Atelierul Axei 1 va fi supravegheat de experți ai sectorului agricol din Republica Moldova și din România.

Axa 2 – Dialoguri reprezentanților din Republica Moldova și România, unde se va discuta despre actualitatea tematicii agricole, care sunt erorile săvârșite de către guverne în susținerea sectorului, ce soluții fezabile ar putea fi implementate pentru ameliorarea situației;

Axa 3 – Investitori, Planul de Afaceri, Parteneriate. La acest set de activități vor fi discutate planurile realizate în Axa 1. De asemenea, evenimentul se va încheia cu un târg al ideilor.

Acest eveniment e creat nu doar pentru discutarea și potențiala implementare a unor soluții de amploare. Primul Forum Agricol Transfrontalier UFMR urmează să stimuleze interacțiunea dintre antreprenorii agricoli locali și de peste Prut prin crearea unei comunități mai strânse la nivelul platformei de comunicare www.ufmr.eu. De asemenea, promovarea mai intensivă a produselor autohtone și facilitarea accesului acestora pe alte pieți va fi pusă în discuție. Nu în ultimul rând, Forumul are și scopul de a moderniza potențialul de cercetare și de a stimula tinerii specialiști să continue e să lucreze în domeniu.

Primul Forum UFMR Uniunea Fermierilor din Republica Moldova și România este organizat de către Asociația Oamenilor de Afaceri Moldoveni de Pretutindeni – AOAMP, în parteneriat cu Federaţia Naţională PRO AGRO din România și Federația Națională a Fermierilor din Republica Moldova – FNFM. Participarea la Forum este absolut gratuită, iar înregistrarea la acesta poate fi efectuată aici.

Mai multe detalii despre eveniment aflați pe pagina oficială a acestuia, dar și pe pagina sa de Facebook

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *