Editorial

La petite fille de la mer

 Glasul îmi era cunoscut: l-am auzit de mai multe ori. În iarna lui “97, mă cheamă tipul la colț de stradă, lângă cartierul foarte țărănesc „Sfântul Gheorghe”, ca să-mi comunice, foarte confidențial, că-i patriot român, dar că a lucrat pentru Lucinschi și împotriva Mișcării Pro Snegur și a Frontului Popular, pentru că acesta, Lucinschi adică, i-a promis că îl va face ambasador în România. Ningea frumos, ca în poema rusă… Fulgii i se topeau pe genele ce ascundeau doi ochi tulburi de suferință națională. Și uite, „mă Constantin, mi se căina individul, „Lucinschi m-a frecat și o să-l facă ambasador pe kaghebistul ista de Ciobu”. Îmi amintesc bine: orașul era trist și ningea lacom, ca la Esenin, tradus în română…

…Am închis, cu scârbă telefonul. Mi se făcuse un dor cumplit de „La petite fille de la mer” de Vangelis, cu acordurile ei liturgice, ca fâlfâitul aripilor de îngeri. De mult am înțeles că aici, în R. Moldova, impostura înghite totul. Ca argument, dezgrop un citat din memoria afectivă a computerului meu: „Multe și înfiorătoare sunt fețele imposturii. Există impostură din oportunism, impostură din ticăloșie, din frustrare, din prostie sau din naivitate. Există impostori naturali și impostori jenați, impostori veseli și impostori triști, cinici sau tragici, impostori vocali sau impostori muți. Câteodată, vremurile creează impostura, dar, de cele mai multe ori, caracterele oamenilor sunt vinovate. Uneori, impostura durează o oră, dar, din păcate, cei mai mulți dintre impostori sunt perseverenți și bravează. Impostura se consumă adesea în registru minor, pe seama unei mici măgării, dar există și marea impostură, cea care schimbă destine…”

Asta e, domnii mei: marea impostură care schimbă destine, la noi se numește politică. În această zonă a mârlăniei publice, numită politică, melcii, melcii, codobelcii își pun coarne boierești și trec fără viză frontiera pe Dunăre, iar zimbrul voievodal demult castrat și devenit bou, urcă în stema țării. Asta e, domnii mei: ne aflăm în Moldova, cnezat bizar, situat la poalele Balcanilor, iar după cum știți, vorba lui Petre Țuțea, „Balcanii sunt curul Europei!” Aici, în acest loc, totul se poate, totul e permis. Ba mai mult chiar: aici impostura e necesară, e obligatorie, e o condiție a supraviețuirii, e o carte de vizită, o dovadă de bonton.

O, tu, politică zonă liberă de accize morale, o, tu, bunule-simț cu drapelele în bernă, o, voi, țurcănașilor, mocănașilor și motănașilor naționali cu legitimații de impostori reciclați la treucile tuturor guvernărilor de până acum. Vin alegerile și voi reveniți în scenă deschis, provocator, demonstrativ, cu tupeu balcanic. Asta mă mobilizează. Și am să vă lovesc. Căci am pentru ce. Modest din fire, însă, nu atac primul, aștept să mi se telefoneze, fredonând „La petite fille de la mer”.

Miraculoasă melodie, adevărat antidot – lecuiește posibila infecție după contactul cu impostorii.
10 octombrie 2003
Fragment din cartea „Hoții de mituri”, 2004

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *