Astăzi 20 Octombrie 2017, Vineri - Ultima actualizare la ora 16:00
Abonamente

a

 
 
Chişinău
Hânceşti
Tiraspol
Chişinău 40 Hânceşti 39 Tiraspol 39
 

Actualitate 13 August 2017, ora 13:12

La 3 săptămâni de la moartea Denisei, cântăreței de manele, familia a început lupta pentru avere

Marime Font

Averea Denisei este un subiectat destul de discutat în familia artistei, care se pare că au început deja discuţiile, exprimându-şi fiecare pretenţiile. Dacă unii nici nu vor să audă de aşa ceva, ei bine, sunt alţii care abia aşteaptă să intre în posesia unor lucruri de-ale tinerei sau, dacă nu, să fie recompensaţi financiar.

Surse din Stefăneşti susţin pentru wowbzi.ro, că mama artistei ar fi avut o discuţie în acest sens cu fiica ei, Adelina, chiar înainte ca aceasta să plece în Spania, acolo unde este stabilită, alături de soţul şi fetiţele lor. 

„În momentul în care a simțit ca nu mai este nimic de făcut în privința bolii sale și sfârșitul ii era din ce în ce mai aproape, Denisa a luat decizia ca apartamentul ei din București, cât și mașina de lux să revină Adelinei! Însa, manelista a făcut totul la nivel verbal, nicidecum nu și-a întocmit vreun testament! În aceste condiții, conform legii, după moartea sa, tot ce a deținut trebuie împărțit familiei! Astfel procentul de 50 % din avere rămâne surorii sale, în timp ce procentul celalalt de 50% se împarte între părinti, Geta si Emilian Raducu, în proporții egale! Dacă tatăl fetei a anunțat ca nu vrea nimic, nu același lucru se pare ca se întâmpla cu mama Denisei. Din câte se vorbește prin sat, ea si-a exprimat dorința de a intra în posesia unui sume si a vorbit în acest sens cu fata sa cea mare, cu care va ajunge cu siguranță la un rezultat pozitiv”, spun persoane din Ştefăneşti.



cancan.ro

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 20 Octombrie 2017, ora: 15:46

Un sector de poliție din Chișinău va avea spațiu de joacă pentru copii

Un sector de poliție din Chișinău va avea spațiu de joacă pentru copii

La 19 octombrie a fost redeschis sectorului de poliție nr. 3, din sectorul Buiucani al mun. Chișinău, care a fost complet renovat și dotat în conformitate cu cerințele internaționale și bunele practici în domeniu, asigurând tuturor cetățenilor acces liber și...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Octombrie 2017, ora: 14:17

Lavrov: Armele nucleare ale SUA din Europa trebuie să revină pe teritoriul american

Lavrov: Armele nucleare ale SUA din Europa trebuie să revină pe teritoriul american

Scutul antirachetă care este construit de Washington în străinătate constituie o problemă esențială pentru Rusia și China, a afirmat vineri, la Moscova, ministrul de externe rus Serghei Lavrov, relatează Reuters.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Octombrie 2017, ora: 10:57

Vladimir Putin: Rusia e pregătită să dezvolte noi sisteme nucleare

Vladimir Putin: Rusia e pregătită să dezvolte noi sisteme nucleare Din editia print

Federația Rusă susține că va reacționa promt și „simetric”, în cazul în Statele Unite renunță la Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare, a declarat joi președintele rus Vladimir Putin, citat de protv.ro.

( ) Citeşte tot articolul


Editorial 20 Octombrie 2017, de Pavel Păduraru

Jurnalul Morții sau Ultimul Editorial

Pe când eram student, cred că am fost la sute de lansări de carte la Uniunea Scriitorilor și pe la fel de fel de biblioteci. O făceam din două motive, care se cam ceartă între ele, dar n-am ce să le fac - e treaba lor.  

() Citeşte tot articolul

Editorial 19 Octombrie 2017, de Constantin Tănase

„Centristul” Diacov, separatismul rusesc și unionismul românesc

…Când se face referire la replica lui Iisus, dată lui Pilat, se citează, de obicei, doar prima parte („Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului”). Să nu uităm, însă, și de partea a doua: „și lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu”. Fără aceasta, prima parte își...

() Citeşte tot articolul

Editorial 19 Octombrie 2017, de Moni Stănilă

Să ne mai distrăm un pic cu socialiștii

Știți, cred, cu toții telefoanele de jucărie pe care le primesc copiii și cum, bucuroși, fac ture prin casă bolborosind cu forță în aceste jucării.

() Citeşte tot articolul

Editorial 18 Octombrie 2017, de Octavian Țâcu

Expedițiile Memoriei (V): Românii/moldovenii dintre Krasnoiarsk și Irkutsk

Potrivit recensământului federal din 2002, în Rusia locuiau 172 330 moldoveni, dintre care 98 097 bărbați și 74 233 femei.

() Citeşte tot articolul

Editorial 18 Octombrie 2017, de Dan Nicu

Integrarea europeană în Constituție, subiect propagandistic al guvernării

Obiectivul anunțat de guvernare, în special de către președintele Parlamentului, de a introduce în Constituție integrarea europeană ca direcție a politicii externe a R. Moldova, trebuie analizat din mai mule puncte de vedere.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Octombrie 2017, de Pavel Păduraru

Aşteptări

Femeia de serviciu. Am şi eu o vecină, ca toată lumea, numai că a mea e puţin mai altfel decât celelalte.

() Citeşte tot articolul

Atitudini 22 Septembrie 2017, de Marin Basarab

De ce nu se fac filme documentare în Moldova?

În Republica Moldova nu se face film documentar.

() Citeşte tot articolul


 

 



Cele mai citite articole Timpul.md