Politică

Liberalii cer procurorului general să se implice în cazul studiilor lui Gaburici

PL i-a trimis o sesizare în acest sens procurorului general în care menționează că ”pune la îndoială faptul că instituțiile Ministerului de Interne vor reuși să desfășoare urmărirea penală pe un dosar ce ține de acțiuni ale unei persoane ierarhic superioare”.

”Ministrul de Interne și prim-ministrul reprezintă același partid politic – PLDM și ar putea să existe un interes corporativ în sensul creării unei legende pozitive de studii pentru domnul Chiril Gaburici, care refuză cu înverșunare să declare unde și în ce condiții a obținut diploma de studii medii de cultură generală (11 clase), în baza căreia pretinde că a fost înmatriculat la ASEM”, se spune în sesizarea PL.

Potrivit Codului de procedură penală, toate acțiunile pe acest caz urmează să fie instrumentate personal de către procurorul general au de către un procuror desemnat de acesta.

Pe de altă parte, ministrul de Interne, Oleg Balan, a declarat pentru Realitatea.md că MAI s-a autosesizat, după ce în presă au apărut mai multe informații legte de studiile prim-ministrului, iar în 30 de zile se va pronunța în acest daz.

”Așteptăm răspunsul instituțiilor în care dumnealui a studiat și așteptăm copiile actelor de absolvire, pentru a putea face o concluzie. În plus, avem o solicitare din partea ONG-urilor pentru a ne pronunța asupra veridicității actelor de absolvire. Nu am niciun interes să corectez sau să mușamalizez acest caz, așa cum declară unii deputați”, a declarat Oleg Balan.

Realitatea.md amintește că la începutul lunii în presă au apărut mai multe date despre studiile prim-ministrului Chiril Gaburici. Potrivit informațiilor, prim-ministrul a fost exmatriculat de la câteva instituții de învățământ și nu ar avea diplomă de absolvire a unei instituții preuniversitare.


sursa: realitatea.md


Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *