Actualitate

Locuitorii din Molovata Nouă şi Cocieri nu pot folosi aeroglisorul de $50 de mii

„În următoarele zile vom mai efectua câteva testări, iar dacă stratul de gheaţă va fi şi mai subţire, atunci vom lansa bacul", a spus el.

Carpov a confirmat că locuitorii celor două sate rămân izolaţi, agenţii economici nu pot aduce produse alimentare la magazine, însă oamenii se descurcă, deoarece nu este pentru prima dată când se confruntă cu o astfel de situaţie.

După cum a informat anterior INFOTAG, pentru procurarea aeroglisorului Portul Giurgiuleşti a alocat 800 mii lei, iar 300 mii lei au fost alocaţi din bugetul de stat.

Viceministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Sergiu Bucătaru, a declarat în octombrie, la ceremonia de lansare, că aeroglisorul poate traversa Nistrul în condiţii climaterice favorabile şi nefavorabile, adică atât pe apă, cât şi pe gheaţă. Vasul este de producţie sovietică, însă este dotat cu două motoare Honda.

INFOTAG precizează: Aeroglisorul "Taifun 2000A" este cel mai puternic aeroglisor din seria "Taifun" care se producea în URSS. Acest aeroglisor, cu o punte de dimensiunea 3×7 metri, poate transporta un automobil de 3,5 tone.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *