Astăzi 17 Ianuarie 2018, Miercuri - Ultima actualizare la ora 12:11
Abonamente

Actualitate 10 Septembrie 2017, ora 11:29    Din editia print

Locul din România unde îți poți cumpăra o casă cu 2.000 de lei

Marime Font

a

 

 
 
Chişinău
Hânceşti
Tiraspol
Chişinău 40 Hânceşti 39 Tiraspol 39
 

Sibiul are multe locuri de poveste, iar unul dintre acestea este Gherdealul, satul cu doar șapte suflete, aflat la limita cu județul Brașov . Dintre cele trei variante, cel mai pitoresc drum către Gherdeal este și cel mai lung, circa 90 de kilometri, pe Valea Hârtibaciului, Sibiu – Agnita – Cincu – Bruiu – Gherdeal.

Satul în care mai trăiesc doar 7 oameni, deși pe vremuri erau 112 familii, dacă e să te iei după numărul de case este un loc rupt de lume, în care tranzacțiile imobiliare s-au făcut și încă se fac pe mai nimic. O casă costă cât un salariu mediu, dar proprietarii sunt dificil de găsit.

Ultimii cinci kilometri ai drumului spre Gherdeal sunt ireal de frumoși. În sat, primul om cu care te întâlnești e Victor Ponta. Zâmbește galeș dintr-un afiș electoral pe o poartă părăsită, cam spălăcit la faţă de la soare și ploi. Pe uliță în sus, se aude un televizor dat la maxim.



Casele se vând ieftin. “Aici, o casă costă cam 20 – 24 de milioane de lei vechi. N-a mai rămas mare lucru din ele. Oamenii au plecat, mânca-i-ar amarul.”, spune o femeie despre satul în care locuieşte.

Sursa: oradesibiu.ro 

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 17 Ianuarie 2018, ora: 08:03 de Ana Marchitan

Anul Centenarului în raionul Ialoveni

Anul Centenarului în raionul Ialoveni Din editia print

Toate activitățile educative, istorice, culturale și sportive, care se vor desfășura în acest an la Ialoveni vor fi dedicate celor 100 de ani de la Marea Unire

( ) Citeşte tot articolul


Editorial 17 Ianuarie 2018, de Moni Stănilă

Mărul, inelul sau cununa

De Crăciun am ajuns acasă, în Țara Făgetului, unde – cum v-am mai spus și în alți ani – există cele mai frumoase cete de colindători: dubașii.

() Citeşte tot articolul

Editorial 16 Ianuarie 2018, de Dan Nicu

Dodon trebuie să plece

R. Moldova s-a transformat într-un stat în care e nevoie ca Parlamentul să-l suspende, din când în când, pe preşedinte, și să se poată face modificări în structura Guvernului.

() Citeşte tot articolul

Editorial 15 Ianuarie 2018, de Moni Stănilă

Crăciunul în tranșee

De sărbători avem mult timp liber și de multe ori îl consumăm, cu rost sau fără, în fața televizoarelor, ceea ce ne face să ne întrebăm despre cum sărbătoreau oamenii altădată.

() Citeşte tot articolul

Constantin Tănase 15 Ianuarie 2018, de Constantin Tănase

... pe sub deal, pe sub pădure...

 (Fabulă modernă cu morală eternă) ... cu alte cuvinte, pe sub deal, pe sub pădure se duc fetele la mure. Să se știe însă că treaba nu-i simplă, ci intercontextuală, alegorică, misterioasă și geopolitică, deoarece, dealul e fiul legitim al Carpaților, iar pădurea e fiica dreaptă a...

() Citeşte tot articolul

Bună Dimineața 12 Ianuarie 2018, de Ana Gabor

2018. Ce-ţi doresc eu ţie?

Românii au intrat în anul Centenarului Marii Uniri. 

() Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Decembrie 2017, de Marin Basarab

Domnule Jereghi, ne așteptam să turnați filme, nu să vă turnați colegii

„Noi îl mustrăm întotdeauna pe tovarășul Stalin, și da, cu siguranță o merită. Însă eu vreau să întreb – cine a scris 4 milioane de denunțuri?” (Serghei Dovlatov)

() Citeşte tot articolul

Editorial 18 Decembrie 2017, de Octavian Țâcu

Dosarul Centenarului (V): Sfatul Țării în polemica dintre Ioan Pelivan și Pavel Miliukov

Spuneam în articolul precedent dedicat problemei legitimității Sfatului Țării la Conferința de Pace de la Paris (1919), că unul din cei mai importanți și înflăcărați apărători ai intereselor Basarabiei a fost Ion Pelivan.  

() Citeşte tot articolul


 

 



Cele mai citite articole Timpul.md