Actualitate

MAE Muntenegru: „Rusia s-a amestecat în mod serios în treburile noastre interne”

„Rusia a intervenit în mod deschis în problemele noastre politice interne, ceea ce am privit cu dezaprobare. În ultimii doi sau trei ani, Rusia a urmarit o politică de sfere de interese și s-a opus extinderii NATO. Noi am decis că obiectivele noastre principale le vom stabili singuri și au fost surprinsi să aflăm cât de mult a intervenit Rusia și, desigur, ne-am apărat” – a spus Darmanovic.

Ministrul a acuzat Rusia că prin serviciile sale de informații a sprijinit în mod deschis opoziția din Muntenegru, care s-a opus aderării la NATO.

„Aderarea noastră la NATO nu este îndreptata împotriva nimănui, nici împotriva Rusiei. Dar nu putem să acceptăm că cineva să decidă pentru noi unde ar trebui să fim. Avem relații economice cu Rusia, care nu este principalul nostru partener economic, fiind printre primii zece. Am avut și avem foarte mulți turiști din Rusia, iar investițiile rusești în economia noastră s-au dovedit a fi ineficiente” – a spus Darmanovic.

Muntenegru va deveni oficial membru al NATO începând cu data de 5 iunie 2017. 

paginaderusi.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *