Actualitate

Mandat de arest, 30 de zile pe numele lui Platon învinuit de delapidarea a 36 milioane de euro din BEM

„La moment două persoane din cadrul a două bănci comerciale au fost reținute iar acum sunt audiate în aceste momente. S-a stabilit legătura în privința lui Veaceslav Platon privind furtul de la BEM. S-a stabilit și o legătură între furtul miliardului și spălarea banilor dintr-o altă țară”, a spus Morari.

Potrivit acestuia, s-a stabilit legătura dintre frauda bancară de la BEM și spălarea de bani dintr-o altă țară. Procurorii îl învinuiesc pe platon de delapidarea a 800 milioane de lei din BEM.

De precizat că mai multe percheziții și ridicări de documente au fost efectuate astăzi de Procurorii anticorupție și ofițerii CNA în dosarul fraudei de la Banca de Economii din Moldova, (BEM).
Procurorii au efectuat percheziții și ridicări de documente în mai multe bănci, în cadrul unei acțiuni care vizează un dosar din investigația extinsă legată de BEM. De asemenea, percheziții s-au făcut și la oficiile unor firme și domiciliile mai multor persoane.
Dosarul în au avut loc acțiunile din aceasta dimineața vizează implicarea unui grup de firme în furtul de la BEM, dar și conexiuni cu un alt dosar privind spălarea unor sume importante de bani printr-o bancă moldovenească. 

deschide.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *