Actualitate

Ministerul Mediului îndeamnă oamenii să nu ducă decoraţiuni artificiale la cimitire

Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, florile artificiale elimină o cantitate mare de substanţe toxice, poluând solul şi aerul, iar în apele subterane pot nimeri coloranţi ce conţin metale grele. În procesul de ardere se elimină substanţe cancerigene. Arderea acestora este strict interzisă şi pedepsită penal.

Pentru a evita depozitarea produselor de plastic împreună cu deşeurile menajere, Ministerul Mediului precizează că autorităţile locale şi administraţia cimitirelor au obligaţia de a colecta separat aceste deşeuri pentru a le transmite spre reciclare agenţilor economici specializaţi. În acest sens, pe teritoriul cimitirelor trebuie amplasate recipiente cu marcaje speciale pentru a fi colectate produsele din plastic şi decoraţiunile artificiale.

Totodată autorităţile responsabile ar trebui să informeze cetăţenii despre modul de colectare şi depozitare a decoraţiunilor artificiale. O alternativă benefică pentru mediu ar fi sădirea plantelor decorative multianuale.

Anual, doar de pe teritoriul cimitirului Sfântul Lazăr din Chişinău, se acumulează circa 700 de tone de gunoi, cea mai mare parte dintre deşeuri o constituie coroanele şi compozițiile de flori artificiale. În consecinţă, impactul negativ asupra mediului este inevitabil, din cauză că, perioada de descompunere a produselor petrochimice poate să ajungă şi până la 500 de ani.

În condiţiile creşterii progresive a cantităţii deşeurilor de plastic, Ministerul Mediului îndeamnă autorităţile locale, în comun cu reprezentanţii cultelor religioase să restricţioneze comercializarea decoraţiunilor de plastic în preajma cimitirelor. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *