Actualitate

Ministrul de Externe al Poloniei: Fără Rep. Moldova, proiectul european rămâne incomplet

Şefii diplomaţiei din Polonia şi Georgia s-au întâlnit marţi la Varşovia, unde au subliniat importanţa unităţii în cadrul Uniunii Europene.

Potrivit Radio Poland, Waszczykowski şi Mikehil Janelidze, ministrul de Externe al Georgiei, au pledat pentru o „politică a uşilor deschise”, atât în NATO, cât şi UE.

Aducând în discuţie tragerea pe „linie moartă” a planurillor de extindere a Uniunii Europene, şeful diplomaţiei de la Varoşovia a declarat: „Fără Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Ucraina şi Moldova, proiectul european rămâne incomplet”.

Prin ieşirea Marii Britanii în Uniunea Europeană, preşedintele rus Vladimir Putin şi-a atins “ţinta maximă” în politica sa externă, iar acest lucru înseamnă sfârşitul oricărei şanse de posibilă aderare pentru Republica Moldova la blocul european, nota într-o analiză recentă în Deutsche Welle Ingo Mannteufel, jurnalist german specializat în politici ruseşti.

BREXIT este dovada clară că, în următorii ani, UE se va concentra numai asupra propriei sorţi, fără vreo intenţie de extindere, scria autorul analizei.

„Extinderile UE sunt de neconceput în acest moment. Vestea proastă pentru toţi ucrainenii, moldovenii şi georgienii este că extinderea UE spre statele post-sovietice sau cele balcanice a fost amânată spre un moment îndepărtat din viitor (…) Perspectiva Ucrainei, a Moldovei şi a Georgiei de aderare la UE a fost distrusă, până la o notificare ulterioară”, se precizează în articol. 

infoprut.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *