Astăzi 20 Ianuarie 2018, Sâmbătă - Ultima actualizare la 19 Ianuarie 2018
Abonamente

Cultură 2 Ianuarie 2018, ora 09:13

„Moartea lui Igor Alexandrovici” se citește cu ochii minții

Marime Font

a

 

 
 
Chişinău
Hânceşti
Tiraspol
Chişinău 40 Hânceşti 39 Tiraspol 39
 

O carte bună nu e de ajuns să o citești, dar să o recitești. Dacă o carte bună te trimite la alte cărți, un subiect de roman care nu se îngurgitează ușor îți solicită o relectură atentă. Aceasta e, de fapt, starea postlectorală pe care o mai trăiesc, după ce am citit romanul „Moartea lui Igor Alexandrovici” de Pavel Păduraru, apărut recent la Editura Paralela 45. Între ficțiune și adevăr, cartea e o parabolă care te învață, dar mai întâi te îndeamnă, să te întorci la morală, dacă ai avut-o. 

Probleme rupte din mediul în care ne bălăcim în fiecare zi, personaje de lângă noi, care mai au ce spune, dar pe care noi nu le auzim sau ne prefacem că nu le auzim, localuri tenebre, care ne adună seară de seară la o votcă cu o mâță moartă pe masă - fac descrierea sumbră a civilizației noastre ajunsă sau poate ascunsă în 2017. Imaginea întunecată din bodega, unde mai mulți cetățeni, configurați de autor, vin să peroreze că oricine este în stare să găsească miliardul furat, amintește de taverna în care la fel lumina pătrundea greu, în schimb, Toma Nor, din „Geniu pustiu” de Mihai Eminescu, gândea atunci la națiune, la idealul patriei. Și Pavel, ca un adevărat pădurar ce este, vine să taie rădăcina răului, abătut peste R. Moldova, dar cred că și de acolo pe unde secularizarea își face loc tot mai mult. Bodega, marca RM, deseori este vizitată de Igor Alexandrovici, Ckat, doamna Bella, Râjâi, personaje care, din obișnuință, mai trag cu ei câte un „vici”-iu, sau cărora autorul, din decență sau respect pentru cititor, le-a tăiat o vocală din nume, pentru a nu fi chiar de rahat. Și doar Omul din Colț mai dă un sens acestei lumi, care a orbit aproape de tot, strecurând câte o judecată: „Dacă aș fi în stare să creez lumea de la început, i-aș da numele tău. De-ar trebui să descriu fericirea, m-aș încadra în șase litere” (p. 19). Dacă vocea acestuia ar avea o recunoaștere autorizată, „satana n-ar fi omniprezent în judecățile și faptele noastre”. Este dovada lucidității Omului din Colț până a-și schimba viața într-un vierme cerându-și drepturile fundamentale:
„Umple un sfert de pahar cu apă și varsă-l pe mormântul lui Ckat. Dacă cineva îți cere explicații, nu te teme și răspunde-i că ai lacrimi în pahar. Poți să dai și cu piciorul în mormântul lui Ckat. ... De ești admonestat, închide ochii și continuă. Fă dragoste pe mormântul lui Ckat. ...

Viermii pământului vor să fie fericiți, însă asociațiile pentru protecția drepturilor animalelor îi discriminează. Această atitudine mizantropă se explică prin faptul că membrii asociațiilor în cauză se tem de viitorul în care viermii se vor înfrunta din trupurile lor.



Nimeni nu luptă pentru drepturile fundamentale ale viermilor. Un viermișor grăsuț, care a gustat din stârvul lui Ckat, a ieșit la o scurtă promenadă pe afară și tu l-ai ucis cu sânge rece.

Oare tu nu ești un criminal?” (p. 27)

E tulburătoare întrebarea sau noi ne-am pierdut reperele morale? E una care vine din cealaltă, atâta timp cât Sagara te poate ține în șah: „Sângerosul criminal Sagara stă de șapte zile în fața Parlamentului, pe care intenționează să îl arunce în aer cu ajutorul teroristului Igor Alexandrovici. Deputații din toate fracțiunile au decis să-l ocolească și nici să nu-și îndrepte privirile spre el. Spicherul Legislativului a declarat pentru ziarul nostru că revendicarea protestatarului este suicidul în grup al deputaților”. (p. 62)

Dramatismul existenței noastre nu stă în sângerosul Sagara, dar în dialogul ce urmează: „Apropo, domnule Pavel Păduraru, mi se adresă el destul de pedant, mă simt obligat să vă spun că eu disprețuiesc scriitorii. Ei se cred înțelepți și talentați, dar de fapt sunt înapoiați” (p. 57).

Cuvintele sunt vocea anonimă a unei lumi secularizate, pentru care cultura și oamenii de cultură sunt detestabili. De aici pornește revolta catilinară a lui Pavel Păduraru, perfect secundată de cea a Omului din Colț sau poate de cea a lui Toma Nor, că „ei vor încerca să te învețe și pe tine, dar știința lor, seducătoare, la prima vedere, este un simulacru. Zâmbetele lor binevoitoare vor crește în tine disprețul față de ceilalți. Decât să ne instruim din știința smintiților, n-ar fi mai bine să citim tomuri de înțelepciune din lacrimile noastre?” (p. 66)

„Moartea lui Igor Alexandrovici”, adică a Omului din Colț, care reflectă, poate, asupra miliardului furat, ar putea să se mai amâne, dacă virtutea n-ar fi compatibilă cu desfrâul, e opinia subiectivă a autorului. Dar atâta timp cât „blasfemia este sărbătoare domnească în împărăția lui mamona, când podoabele tale își rostesc des cântecele, demonii triumfă, iar Dumnezeu și Sfântul Andrei plâng” (p. 68), virtuțile vor fi percepute ca ceva bizar.

Romanul lui Pavel Păduraru este o parabolă despre periculoasa iluzie a perfecțiunii noastre. Dar, când citești „Moartea lui Igor Alexandrovici”, te obligi să recunoști că rinocerizarea noastră nu s-a oprit pe undeva, la Eugene Ionesco. Căutăm multe să avem, dar nu ajungem la dragoste. „Însă dragostea adevărată nu se naște din trup, ci din suflet. De aia ea rezistă o viață întreagă și nu se limitează strict la poftele cărnii” (p. 93). Ne mai lipsește și un zâmbet, care ar dezarma tot răul din lume: „După cum vezi, merg acum de mână cu zâmbetul tău. Și cred că noua ordine mondială ar fi mult mai eficace, dacă vechea construcție ridicată din capitaluri, petrol și războaie ar fi înlocuită cu acest zâmbet”.

„Moartea lui Igor Alexandrovici” este un roman existențialist, iar Pavel Păduraru, un scriitor modern, îndreaptă sau poate educă cititorul să discearnă lucrurile, evenimentele, problemele sociale prezente în jurul nostru, și îl ajută să citească cu ochii minții. Însă e o neputință de a atinge această culme, pentru că ne lipsește trezvia – adică ochii minții și trezirea. „Mântuirea sufletului este acea fetiță iluzorie (o ființă neîntrupată, curată, luminată, situată dincolo de percepțiile noastre –n.a.) în care fiecare muritor își construiește un chip aparte”. (p. 121).

Dacă mai facem abstracție și de ghilimelele care indică un roman inspirat din noi și despre noi, atunci moartea unui igor este o parte intrinsecă a noastră.


Silvia Strătilă
 

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 19 Ianuarie 2018, ora: 14:56

Zeci de elevi şi profesori au fost premiaţi la Gala tinerelor talente, ediţia 2017

Circa 50 de elevi şi peste 40 de profesori de la şcoli de arte, licee şi colegii cu profil artistic din ţară au fost premiaţi astăzi de către Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării în cadrul Galei tinerelor talente, ediţia a II-a, care s-a desfăşurat la Muzeul...

( ) Citeşte tot articolul


Editorial 18 Ianuarie 2018, de Moni Stănilă

Bradul sau hoțul

În fiecare an în preajma sărbătorilor apare problema bradului. Pe de o parte cei ca mine – nici un Crăciun fără brad, pe de altă parte cei cu adevărat eco – bradul poate lipsi, iar o altă parte derutată și declarată eco – brad de plastic, uitând că fabricarea acelor...

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Ianuarie 2018, de Moni Stănilă

Mărul, inelul sau cununa

De Crăciun am ajuns acasă, în Țara Făgetului, unde – cum v-am mai spus și în alți ani – există cele mai frumoase cete de colindători: dubașii.

() Citeşte tot articolul

Editorial 16 Ianuarie 2018, de Dan Nicu

Dodon trebuie să plece

R. Moldova s-a transformat într-un stat în care e nevoie ca Parlamentul să-l suspende, din când în când, pe preşedinte, și să se poată face modificări în structura Guvernului.

() Citeşte tot articolul

Editorial 15 Ianuarie 2018, de Moni Stănilă

Crăciunul în tranșee

De sărbători avem mult timp liber și de multe ori îl consumăm, cu rost sau fără, în fața televizoarelor, ceea ce ne face să ne întrebăm despre cum sărbătoreau oamenii altădată.

() Citeşte tot articolul

Constantin Tănase 15 Ianuarie 2018, de Constantin Tănase

... pe sub deal, pe sub pădure...

 (Fabulă modernă cu morală eternă) ... cu alte cuvinte, pe sub deal, pe sub pădure se duc fetele la mure. Să se știe însă că treaba nu-i simplă, ci intercontextuală, alegorică, misterioasă și geopolitică, deoarece, dealul e fiul legitim al Carpaților, iar pădurea e fiica dreaptă a...

() Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Decembrie 2017, de Marin Basarab

Domnule Jereghi, ne așteptam să turnați filme, nu să vă turnați colegii

„Noi îl mustrăm întotdeauna pe tovarășul Stalin, și da, cu siguranță o merită. Însă eu vreau să întreb – cine a scris 4 milioane de denunțuri?” (Serghei Dovlatov)

() Citeşte tot articolul

Editorial 18 Decembrie 2017, de Octavian Țâcu

Dosarul Centenarului (V): Sfatul Țării în polemica dintre Ioan Pelivan și Pavel Miliukov

Spuneam în articolul precedent dedicat problemei legitimității Sfatului Țării la Conferința de Pace de la Paris (1919), că unul din cei mai importanți și înflăcărați apărători ai intereselor Basarabiei a fost Ion Pelivan.  

() Citeşte tot articolul