Actualitate

Moldova va beneficia de suportul BEI pentru asigurarea interconectării electrice cu România

BEI urmează să acorde țării noastre un împrumut în valoare totală de 80 milioane de euro. Resursele financiare vor fi utilizate pentru construcția unei stații back-to-back în Vulcănești și a unei linii de transport de 400 kV între Vulcănești și Chișinău, precum și pentru extinderea stațiilor de transformare de la Chișinău și de la Vulcănești. Astfel, va fi asigurată construcția și dezvoltarea infrastructurii necesare pentru interconectarea permanentă a rețelelor de transport de energie electrică din Republica Moldova și România.

Realizarea proiectului de interconectare a rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România va spori nivelul de securitate energetică a țării noastre, oferindu-i accesul permanent la piața regională de energie electrică. Totodată, măsura va asigura prețuri mai bune la energia electrică pentru consumatori.

Costurile totale pentru implementarea proiectului sunt estimate la 270 milioane de euro. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *