Ultima oră

Moldova va participa în premieră la Summitul NATO

Despre aceasta a anunţat ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Natalia Gherman, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, transmite IPN.

„Republica Moldova a contribuit în anul curent la succesul misiunilor Alianţei de promovare a securităţii şi stabilităţii pe continentul european, am trimis un contingent în KFOR. Datorită acestui fapt vom fi invitaţi şi la summit-ul Alianţei, în premieră. Şi sper, avem toate premisele, să contăm pe solidaritatea din partea Alianţei acum mai mult ca niciodată”, a spus Natalia Gherman.

Întrebată dacă ar putea Federaţia Rusă să fie mai cooperantă în urma solicitării făcute de către Washington cu referire la retragerea armatei de pe teritoriul Republicii Moldova, ministrul a spus că probabil acest demers nu poate fi ignorat. „Statele Unite ale Americii sunt, de fapt, o ţară care consecvent promovează acest deziderat atât în cadrul dialogului bilateral ruso-american, cât şi în cadrul organizaţiilor şi organismelor internaţionale. Ne apropiem de summit-ul NATO, care va avea loc la începutul lunii septembrie. Ne putem aştepta la reiterarea acestui demers din partea aliaţilor Republicii Moldova din cadrul NATO”, a spus Natalia Gherman.

Anterior, mai mulţi politicieni s-au arătat deschişi pentru ideea aderării Republicii Moldova la NATO. 

Sursa: IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *