Sănătate

Nasul înfundat poate fi semnul unor probleme grave

Nasul nu curge apos, ci e înfundat? Aceste rinite, venite, cel mai probabil pe un fond alergic, sunt şi cele mai periculoase. La primul semn, în special în cazul copiilor, e bine să mergeţi la medic.

În primele zile după naştere, belelusii par să nu fie capabili să respire bine. În realitate, tocmai au ieşit dintr-un mediu lichid, aşa că până în jurul vârstei de patru luni se obişnuiesc cu…aerul.

Dacă vorbim despre un copil mai mare sau despre un adult care respiră pe gură şi nu pe nas, pentru că acesta e înfundat, lucrurile se schimbă.

Respiraţia dificilă pe nas face că secreţiile normale să nu se dreneze în exterior şi să stagneze în spatele nasului. În spatele nasului, la 7 cm de nări, există un spaţiu liber.

De cele mai multe ori, rinitele alergice severe se manifesta prin nas înfundat şi nu prin nas care curge apos.

Pe de altă parte, ar trebuie să fiţi verificaţi ORL. Specialistul vede dacă în nas există obstrucţii mecanice, aşa cum ar fi polipii. Sau deviaţie de sept cu nări inegale. Problemele nu sunt atât de evidente în poziţie verticală. Ci în timpul somnului. Se numeşte apnee în somn şi arată că nu mai respiraţi.

Aşadar, nasul înfundat şi consecinţă repiratia orala- necesită investigaţie la medical ORL şi la medicul alergolog.

Nu vă puneţi automat picături de nas vaso-constrictoare, pe care le puteţi lua de la farmacie fără reţetă.

Oganismul însă va cere mai multe astfel de subtanţe, ca în orice dependentă. Iar efectul va fi din ce în ce mai mai slab. În plus, mucoasa nasului nu se va mai vasculariza normal şi vor apărea leziunile. Care au drept consecinţă infecţii locale frecvente. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *