Eveniment

Noi facem TIMPUL: Ion Macovei

Tânărul reporter al ziarului TIMPUL, Ion Macovei, s-a născut pe 19 august 1984. Primele amintiri din copilărie sunt câteva mere verzi mâncate pe ascuns în grădina bunicii și o călătorie cu părinții la Buzău în 1991. A făcut Liceul „Columna” din Chișinău, participând între timp la cenaclul „Clipa Siderală”, condus de poeta și publicista Eugenia Bulat. A avut și un debut cu versuri în revista cenaclului. După absolvirea liceului a intrat la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat a Moldovei. Nu s-a reținut mult aici, dar s-a ales cu o prietenie adevărată. A făcut Facultatea de Litere la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, după care au urmat doi ani de master la Universitatea din Varșovia, Polonia. Doi ani frumoși plini de călătorii, iubiri, aventuri și lecturi. A revenit în Republica Moldova în 2010 și în scurt timp a avut șansa să se transforme dintr-un simplu cititor al ziarului TIMPUL în autor de știri pe site-ul publicației. Sub îndrumarea colegilor a început să scrie articole mai serioase. Escapadele în provincie sunt printre ocupațiile lui preferate, pentru că de fiecare dată se întoarce cu subiecte noi. Este unul din autorii care în fiecare săptămână vă spune „Buna dimineața!”. Cele mai citite articole din ultimul an au fost „Lecția lui Tudor Gheorghe”, „Moldovenii sunt români și punctum. Capcanele recensământului”, „Prin Chișinău circulă K AQ-urile și K KL-urile” și „Limba moldovenească în Constituție. Cum s-a votat articolul 13”.

Ion Macovei: „ Ziarul TIMPUL se remarcă prin bun-simț și respect față de cititor. Sunt niște calități pe care le-a cultivat încă din momentul apariției. În cei peste patru ani „trăiți” la redacție, am avut ocazia să lucrez cot la cot cu jurnaliști profesioniști, pe care îi respect foarte mult și de la care continuu să învăț a scrie bine. TIMPUL e un ziar care se dezvoltă, încearcă să răspundă la așteptările cititorilor, dar, în același timp, reușește să-și impună propriul punct de vedere și să dea tonul în presa locală. Cred că am avut un mare noroc să mă regăsesc printre jurnaliștii ziarului TIMPUL”.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *