Astăzi 20 Ianuarie 2018, Sâmbătă - Ultima actualizare la 19 Ianuarie 2018
Abonamente

Actualitate 10 Ianuarie 2018, ora 11:49

Nu sunt motive de optimism privind soluționarea conflictului transnistrean

Marime Font

a

 

 
 
Chişinău
Hânceşti
Tiraspol
Chişinău 40 Hânceşti 39 Tiraspol 39
 

Analistul politic Oazu Nantoi, director de programe la Institutul pentru Politici Publice, crede că nu există motive pentru optimism în ceea ce privește soluționarea conflictului transnistrean, în pofida declarațiilor optimiste ale autorităților. Faptul că autoritățile s-au arătat mulțumite de evoluțiile pe marginea dosarului transnistrean, nu înseamnă deloc că pretinsele evoluții le-au resimțit în sens pozitiv cetățenii Republicii Moldova din stânga Nistrului, a spus Oazu Nantoi într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN.

„Și în situația în care anul 2018 este un an electoral și nu numai la noi, dar și în Rusia, cu toate că acolo despre alegeri nu e vorba, ci de reconfirmări, în situația când Ucraina în anul 2018 va începe să se gândească și ea la alegerile din 2019, prezidențiale și în Rada Supremă, deci nu există motive pentru optimism în ceea ce privește soluționarea conflictului. Eu, cel puțin, nu am în vedere alipirea mecanică a două nenorociri, ci crearea unui stat de drept, funcțional pe întreg teritoriul Moldovei. Or, la noi în Republica Moldova, nimeni din politicieni nu încearcă și nici nu este capabil să gândească și să abordeze această problemă într-o asemenea manieră”, a notat Oazu Nantoi.

Analistul crede că locuitorii din stânga Nistrului vor participa la alegerile parlamentare din toamna acestui an. „Sigur că vor participa și eu nu mă voi mira dacă compania „Sheriff” va avea nu numai 43 de deputați în așa-zisul soviet suprem, dar va avea și deputați în Parlamentul Republicii Moldova”, a declarat Oazu Nantoi.



Analistul a mai spus că autoritățile din stânga Nistrului se vor comporta într-o manieră obraznică, cinică, știind cât costă fiecare ales în parte de pe malul drept al Nistrului în numerar și membrii Guvernului de la Chișinău, „deoarece cei de la Tiraspol sunt parteneri de business cu cei de pe malul drept al Nistrului”, menționează Oazu Nantoi.

Potrivit lui, atunci când se vorbește despre pașii mici, nu se spune în ce direcție au fost orientați acei pași și când se va ajunge la soluționarea conflictului, nu prin atribuirea statutului juridic special, ci prin crearea unui stat funcțional în care cetățenii Republicii Moldova să aibă aceleași drepturi și posibilități pe întreg teritoriul țării. „Noi avem Autonomia Găgăuză, durere de cap pentru cei care au cap, dar asta deloc nu înseamnă că aceasta poate fi model pentru așa-zisa Transnistrie și nemaivorbind de faptul că Federația Rusă nicidecum nu dorește să-și evacueze trupele și nicio persoană de la guvernare nici nu încearcă să-și formuleze întrebarea: care sunt acele condiții cu condiția respectării cărora Federația Rusă își va evacua trupele?”, a notat analistul.

În opinia sa, avem de-a face cu un spectacol dezgustător, provincial, care nu prezintă interes pentru nimeni, în primul rând, spre regret pentru cetățenii Republicii Moldova, care se interesează cum să fugă din această țară și anul 2018 nu promite nimic pozitiv, în afara faptului că businessul din stânga Nistrului profită de prevederile Acordului de Asociere. În viziunea analistului, aceasta este demagogie.

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 19 Ianuarie 2018, ora: 14:56

Zeci de elevi şi profesori au fost premiaţi la Gala tinerelor talente, ediţia 2017

Circa 50 de elevi şi peste 40 de profesori de la şcoli de arte, licee şi colegii cu profil artistic din ţară au fost premiaţi astăzi de către Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării în cadrul Galei tinerelor talente, ediţia a II-a, care s-a desfăşurat la Muzeul...

( ) Citeşte tot articolul


Editorial 18 Ianuarie 2018, de Moni Stănilă

Bradul sau hoțul

În fiecare an în preajma sărbătorilor apare problema bradului. Pe de o parte cei ca mine – nici un Crăciun fără brad, pe de altă parte cei cu adevărat eco – bradul poate lipsi, iar o altă parte derutată și declarată eco – brad de plastic, uitând că fabricarea acelor...

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Ianuarie 2018, de Moni Stănilă

Mărul, inelul sau cununa

De Crăciun am ajuns acasă, în Țara Făgetului, unde – cum v-am mai spus și în alți ani – există cele mai frumoase cete de colindători: dubașii.

() Citeşte tot articolul

Editorial 16 Ianuarie 2018, de Dan Nicu

Dodon trebuie să plece

R. Moldova s-a transformat într-un stat în care e nevoie ca Parlamentul să-l suspende, din când în când, pe preşedinte, și să se poată face modificări în structura Guvernului.

() Citeşte tot articolul

Editorial 15 Ianuarie 2018, de Moni Stănilă

Crăciunul în tranșee

De sărbători avem mult timp liber și de multe ori îl consumăm, cu rost sau fără, în fața televizoarelor, ceea ce ne face să ne întrebăm despre cum sărbătoreau oamenii altădată.

() Citeşte tot articolul

Constantin Tănase 15 Ianuarie 2018, de Constantin Tănase

... pe sub deal, pe sub pădure...

 (Fabulă modernă cu morală eternă) ... cu alte cuvinte, pe sub deal, pe sub pădure se duc fetele la mure. Să se știe însă că treaba nu-i simplă, ci intercontextuală, alegorică, misterioasă și geopolitică, deoarece, dealul e fiul legitim al Carpaților, iar pădurea e fiica dreaptă a...

() Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Decembrie 2017, de Marin Basarab

Domnule Jereghi, ne așteptam să turnați filme, nu să vă turnați colegii

„Noi îl mustrăm întotdeauna pe tovarășul Stalin, și da, cu siguranță o merită. Însă eu vreau să întreb – cine a scris 4 milioane de denunțuri?” (Serghei Dovlatov)

() Citeşte tot articolul

Editorial 18 Decembrie 2017, de Octavian Țâcu

Dosarul Centenarului (V): Sfatul Țării în polemica dintre Ioan Pelivan și Pavel Miliukov

Spuneam în articolul precedent dedicat problemei legitimității Sfatului Țării la Conferința de Pace de la Paris (1919), că unul din cei mai importanți și înflăcărați apărători ai intereselor Basarabiei a fost Ion Pelivan.  

() Citeşte tot articolul