Cultură

O expoziţie de arhitectură contemporană din Polonia a fost inaugurată la Chişinău

Expoziţia „Polska. Arhitectura” cuprinde 20 de obiective recent construite şi revitalizate în Polonia.

Solicitată de MOLDPRES, directorul institutului sus-numit, Agnieszka Skieterska a menţionat că în ultimii ani în Polonia au fost înălţate numeroase edificii publice importante – muzee şi săli de concerte, obiective sportive, clădiri pentru sfera educaţiei.

„Finanţate din fonduri de stat, ale autorităţilor locale şi sprijinite financiar de Uniuniea Europeană, proiectate de arhitecţi remarcabili, aceste edificii au devenit simboluri ale contemporaneităţii nu doar la scară locală sau naţională, ci şi pe plan internaţional. Prin această expoziţie am dorit să demonstrăm că graţie fondurilor UE, putem face o arhitectură contemporană de o valoare incontestabilă”, a precizat Agnieszka Skieterska.

Decanul Facultăţii Urbanism şi Arhitectură a UTM, Valeriu Lungu a subliniat că inaugurarea acestei expoziţii este un eveniment important. „În curînd Institutul Polonez din Bucureşti va deschide la facultatea noastră o a doua expoziţie – de tehnologii moderne. Este începutul unei colaborări, care va continua prin organizarea unor tabere de creaţie, seminare cu invitarea specialiştilor din Polonia”, a precizat Valeriu Lungu.

Potrivit preşedintelui Uniunii Arhitecţilor din Moldova, Iurie Povar, expoziţia „Polska. Arhitectura” este o lecţie bună pentru studenţi, iar prorectorul UTM, Valentin Amariei a apreciat că aceasta constituie o carte de vizită a Poloniei.

Expoziţia va fi deschisă până la 31 martie. 

sursa: moldpres.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *