Actualitate

O grădiniţă din sudul R. Moldova a fost renovată din grantul oferit de Guvernul României

Este vorba despre grădinița-creșă din satul Copceac, raionul Ștefan Vodă, una din cele aproape 30 de instituții din acest raion care a beneficiat de bani din ajutorul financiar oferit de guvernul de la București.

Ceremonia de inaugurare a avut loc în prezența Ambasadorului României la Chișinău, Marius Lazurca, a reprezentanților organizației care implementează proiectul de renovare a grădinițelor în Republica Moldova, administrației instituției și ai autorităților publice locale, părinți și copii. Ambasadorul Marius Lazurca.

”Programul este unul foarte important pentru România, mai întâi fiindcă i-am dedicat 23 de milioane de euro, în al doilea rând fiindcă am reușit, grație acestui fond, și colaborării foarte bune cu autoritățile locale, să reparăm, uneori din temelii, peste 700 d grădinițe din Republica Moldova. Ce v-aș putea spune este că în prezent există voință limpede, la nivelul executivului de la București, să continuăm până când vom putea cu toții constata, că toate grădinițele din Republica Moldova, arată ca grădinița din Copceac”, a declarat Marius Lazurca.

Grădinița din Copceac a beneficiat de peste 2 miloane de lei pentru lucrările de reconstrucție în totalitate a clădirii. Lucrările au durat 9 luni, potrivit directoarei instituției, Ana Țărnă, care spune că după reparația sediului grădiniței din satul Copceac, a crescut și numărul copiilor care frecventează instituția, de la 65 la 110.

”Datorită grantului oferit de Guvernul român, am îmbunătățit foarte mult condițiile grădiniței, s-au termoizolat pereții, exteriorul, podelele, renovat tavanele. S-au schimbat podelele în întregime. Blocul alimentar a fost reparat, în cantina grădiniței am schimbat mobilierul. S-a schimbat sistemul de încălzire și iluminare, dar și pavajul din curte. Ca urmare numărul de copiii care au început să frecventeze grădinița a crescut de la 65 la 110”, a mărturisit Ana Țărnă.

Lucrările finanţate din grantul oferit de Guvernul României includ reparaţii capitale a clădirilor, schimbarea acoperişului, a sistemelor de încălzire, a reţelelor electrice, amenajarea terenurilor de joacă, schimbarea ferestrelor şi uşilor, izolarea termică a pereţilor exteriori. Banii sunt gestionați prin intermediul Fondului de Investiții Sociale din R. Moldova.

”Banii oferiți de România au venit sub forma a două granturi. Primul, în valoare de 20 de milioane, a venit sub formă de asistență bugetară directă, iar renovarea acestei grădinițe s-a făcut din contul acestui grant. Celelalte trei milioane de euro au venit un pic mai târziu și noi pornim din acest an noi renovări. Din prima tranșă au beneficiat 774 de grădinițe, dintre care doar în 38 dintre ele lucrările continuă, în restul cazurilor lucrările de renovare au fost finisate”, a precizat directorul Fondului de Investiții Sociale din R. Moldova, Mircea Eșanu.

Beneficiari ai grantului de 23 de milioane de euro, oferiți în două tranșe de către Guvernul României sunt peste 800 de instituţii preşcolare din toate raioanele ţării, adică fiecare a doua instituție, şi peste 200 de mii de persoane: copii, părinţi, personal didactic şi tehnic. 

sursa: radiochisinau.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *